Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Secretarul general adjunct al Comisiei Europene: Ridicarea MCV nu se va întâmpla în acest an

Telex » Știri 12 ianuarie 2017  

Ridicarea MCV nu se va întâmpla în acest an, a declarat, astăzi, la Parlament, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou, precizând că renunţarea la acest mecanism depinde de ceea ce vor face Guvernul şi Parlamentul şi ca reformele realizate să fie sustenabile şi ireversibile. Michou Paraskevi a precizat că vizita sa de acum are drept scop să vadă noul Guvern şi noul Parlament. „Aşa cum ştiţi, suntem în procesul de finalizare a raportului MCV şi am venit aici să transmit mesajul că raportul va fi în această lună, cel mai probabil îl vom finaliza. Şi am venit aici să spun că trebuie să continuăm progresul”, a afirmat secretarul general adjunct al Comisiei Europene. 

Oficialul CE a susţinut că, în ultimii zece ani, s-au înregistrat progrese, dar trebuie ca acestea să continue. „În acest an ne uităm la ultimii zece ani, ne uităm la lucrurile bune şi la lucrurile rele care s-au întâmplat. S-au înregistrat progrese, dar trebuie să vedem că aceste progrese continuă. Le-am spus reprezentanţilor voştri că trebuie să lucrăm împreună, dar ceea ce Comisia Europeană şi preşedintele Juncker ar vrea să vadă este să lucrăm în vederea finalizării MCV, dar acest lucru depinde de Guvernul din România şi de Parlament în a accelera, a merge în direcţia corectă, şi nu înapoi”, a completat Mishou Paraskevi. 

Ea a spus că MCV nu va fi ridicat anul acesta. „MCV nu va fi ridicat anul acesta. Urmează să prezentăm raportul pe 2016 şi vom rămâne deschişi cooperării şi pentru anul viitor. Dar, în acest an, aşa cum am spus, nu se va întâmpla (ridicarea MCV – n.r.). Raportul este deja gata. Paşii următori depind de ceea ce am spus. Am venit aici pentru a transmite mesajul că dorim o cooperare strânsă care să ducă la ridicarea MCV, dar acest lucru depinde de ceea ce Guvernul şi Parlamentul vor face, depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor stabilite şi că reformele făcute sunt sustenabile şi ireversibile. Cred că am ajuns la un acord de a lucra împreună pentru a realiza aceste obiective”, a afirmat secretarul general adjunct al Comisiei Europene, după întâlnirea cu reprezentanţii conducerii Parlamentului.

Întrebată dacă raportul pe 2016 care urmează să fie prezentat la finalul acestei luni va fi unul „complet pozitiv”, Paraschevi a negat, menţionând totodată că, în ultimii zece ani, România a făcut atât progrese, cât şi regrese în domeniul Justiţiei. 

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.