Sectorul turismului s-a redresat, în UE, în primul semestru din 2022
Numărul 39, 5-11 oct. 2022 » Roza vânturilor
Industria turismului din Uniunea Europeană pare că s-a redresat solid în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), datele din 2022 fiind aproape de cele din 2019, arată informațiile publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Comparativ cu primul semestru din 2019, înainte ca pandemia să afecteze UE, înnoptările în unitățile de cazare turistică în primele șase luni din 2022 sunt ușor mai scăzute (1,01 miliarde în 2022 față de 1,18 miliarde în 2019), dar într-o mai mică măsură decât în 2020 (474,7 milioane) și 2021 (406,8 milioane). Aceasta înseamnă o scădere de 14% în 2022 față de 2019.
Comparativ cu primul semestru din 2021, înnoptările în unitățile de cazare turistică în primele șase luni din 2022 au urcat cu 149%, cu majorări semnificative în toate cele șase luni. Aprilie a fost luna cu cel mai mai semnificativ avans, de 302% față de aprilie 2021 (44 milioane nopți în 2021 față de 177,6 milioane în 2022).
Și datele pentru primul semestru din 2022 arată o redresare semnificativă a turismului internațional: 432,9 milioane de nopți au fost petrecute în UE de turiștii străini în această perioadă, un avans de 154% față de perioada similară din 2020 (170 milioane) și o creștere de 401% față de 2021 (86,4 milioane). Comparativ cu aceeași perioadă din 2019, încă este un declin de 22%, dar redresarea este în derulare.
În privința călătoriilor interne, încă se constată o scădere de 7% în primele șase luni din 2022, față de perioada similară din 2019. În total, 579,1 milioane de nopți au fost petrecute de turiștii interni în primul semestru din 2022, reprezentând 57% din toate nopțile petrecute în perioada respectivă. Această pondere era de 53% pentru perioada similară din 2019, în timp ce a crescut la 64% în 2020 și la 79% în 2021.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial