Seminarul membrilor de onoare ai Academiei de Științe și Tehnici Contabile și Financiare 2017
Numărul 3, 31 ian. - 6 feb. 2017 » Agenda CECCAR
Așa cum publicația noastră a mai amintit (click aici), Academia de Științe și Tehnici Contabile și Financiare din Franța a organizat, la 25 ianuarie a.c., seminarul anual dedicat membrilor săi de onoare, la care a participat și președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova.
Cu această ocazie, William Nahum, președintele fondator al Academiei, l-a avut ca oaspete pe Jean-Marc Sauvé, președintele Consiliului de Stat, care s-a adresat celor 90 de reprezentanți ai membrilor de onoare ai Academiei (transmisia online a alocuțiunii sale fiind urmărită în direct) și a vorbit despre misiunea Consiliului de Stat, cu accent pe simplificarea legislației naționale.
Au fost prezentate, de asemenea, cele mai recente publicații și grupuri tehnice ale Academiei dedicate performanței întreprinderilor și bunelor practici.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial