Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Serge Gainsbourg, un artist controversat, o valoare autentică

Serge Gainsbourg, un artist controversat, o valoare autentică

Numărul 7, 10-16 mai 2016  »  Nume și creații pentru eternitate

În galeria personalităților incontestabile din domeniul culturii și artei se află, la loc de seamă, și Serge Gainsbourg. Numele său a fost și este asociat nu numai cu muzica de calitate, ci și cu artele plastice, cu cinematografia, cu arta spectacolului, în general. Nu au lipsit și nu lipsesc controversele pe seama sa, dar, totdeauna, personalitățile autentice au făcut și fac obiectul unor confruntări de idei și al manifestării unor sentimente variate, de la admirație până la invidie.

Consider că cel mai bun răspuns la toate acestea îl constituie trecerea în revistă a principalelor momente din biografia celui evocat. Să notăm, deci: Serge Gainsbourg s-a născut la Paris, la 2 aprilie 1928, cu numele de Lucien Ginsburg. A avut o soră geamănă, Liliane, o soră mai mare, Jacqueline, și un frate, Marcel, care a murit când era foarte mic. Părinții săi, de origine evrei din Ucraina, s-au refugiat în Franța în urma evenimentelor revoluționare (la rândul lor, controversate, dar acest aspect nu se integrează temei noastre) din 1917.

A studiat pictura la École Supérieure des Beaux-Arts din capitala Franței, perioadă în care s-a apropiat și de muzică. După absolvire a deținut o funcție administrativă, iar după aceea și-a satisfăcut stagiul militar. Între timp, a învățat să cânte la chitară sub „îndrumarea” unui artist de etnie romă. După armată, la vârsta de 21 de ani, s-a căsătorit pentru prima oară. Calitățile sale artistice s-au dezvăluit treptat, în perioada în care a cântat la pian în câteva cabarete pariziene. A avut și serioase probleme familiale – deprinderea de a consuma alcool și afecțiunea multor femei pentru el au condus, în ultimă instanță, la despărțirea de soția sa.

Un moment important l-a constituit alegerea sa ca protagonist în spectacolul muzical Milord l’Arsouille. A fost convins cu greu să-și asume rolul de cântăreț principal, deoarece își propusese o altă cale de afirmare în muzică, și anume aceea de compozitor și producător. Prima înregistrare o realizează în anul 1958 pentru ceea ce avea să devină albumul Du chant à la une. Puțin mai târziu, în 1961, a scos pe piață albumul L'Étonnant Serge Gainsbourg, cu o piesă-omagiu la adresa lui Jacques Prévert. Era vremea în care rockul câștiga mereu teren, ceea ce l-a determinat pe Serge să înregistreze câteva melodii în care ironiza acest gen muzical. Albumul L'Étonnant Serge Gainsbourg, precum și cel următor, Gainsbourg Confidentiel – din 1964 –, nu au avut parte de un succes notabil, dar artiști de renume precum Petula Clark, Juliette Gréco sau Dionne Warwick au avut reacții pozitive față de aceste compoziții.

Gainsbourg împreună cu Brigitte Bardot, în 1967
Gainsbourg împreună cu Brigitte Bardot,
în 1967

Viața sa privată a fost marcată, în continuare, de momente care i-au influențat și cariera artistică. În 1964 s-a căsătorit a doua oară, a avut doi copii, însă a divorțat în 1968. Între timp, în 1967, a întâlnit-o pe Brigitte Bardot și s-a îndrăgostit de ea. I-a dedicat multe melodii și au cântat împreună Je t'aime... moi non plus.

Piesa a fost scrisă de Gainsbourg în 1967. În iarna acelui an, Bardot i-a cerut, într-o seară, să scrie cel mai frumos cântec de dragoste pe care și l-ar putea imagina vreodată. Ea a adormit, iar Gainsbourg a lucrat toată noaptea și dimineața i-a prezentat două piese: Je t’aime... și Bonnie and Clyde. Prima piesă a fost înregistrată de cei doi într-un mic studio din Paris, dar vestea despre modul în care a fost concepută a ajuns și până la Gunter Sachs, soțul german foarte influent al Brigittei. Acesta „a luat foc” și a cerut public ca melodia să nu vadă „lumina zilei”. Bardot a intervenit – și ea – pe lângă Gainsbourg pentru a împiedica lansarea melodiei, iar Serge i-a îndeplinit rugămintea, în ciuda faptului că a protestat: „Muzica este foarte pură. Pentru prima dată în viața mea am scris un cântec de dragoste și acesta este luat la șuturi!”.

Jane Birkin și Serge Gainsbourg
Jane Birkin și Serge Gainsbourg

În 1968, Gainsbourg o întâlnește pe actrița britanică Jane Birkin, de care se îndrăgostește în timpul filmărilor pentru Slogan. El a rugat-o să înregistreze împreună piesa Je t'aime... moi non plus. Birkin auzise de versiunea cu Bardot și s-a gândit că aceea fusese „prea fierbinte”, dar a spus, peste ani, că a cântat-o pentru că era geloasă și nu voia să fie interpretată de altcineva. Serge i-a cerut să o interpreteze cu o octavă mai sus decât Bardot „așa încât să sune asemenea vocii unui băiețel”. Single-ul a fost scos pe piață în februarie 1969, având o copertă pe care se putea citi numai „interzis celor sub 21 de ani”. Vaticanul a calificat piesa drept obscenă, BBC a interzis-o, dar... Gainsbourg a vândut 6 milioane de exemplare în toată lumea.

Ceva mai târziu, Bardot a regretat că nu a lăsat piesa să-și urmeze cursul firesc, iar Jean-Louis Remilleux, un prieten, a convins-o să-l contacteze pe Gainsbourg, astfel că, în 1986, și această versiune – în fapt, prima – a ajuns la urechile fanilor.

În 1978 a făcut o vizită în Jamaica, unde a înregistrat un album reggae. În anul următor a lansat albumul Aux armes et cætera, care avea la bază imnul Franței. Ziarul Le Figaro a catalogat albumul drept „crimă” la adresa imnului și a cerut să i se retragă lui Gainsbourg cetățenia franceză.

În 1980, Jane Birkin l-a părăsit din cauza bețiilor lui, dar au rămas prieteni. În 1981 s-a căsătorit cu Caroline Paulus. Cinci ani mai târziu a devenit, din nou, tată.

Serge Gainsbourg, în travesti, pe coperta albumului său din 1984, Love on the Beat
Serge Gainsbourg, în travesti,
pe coperta albumului său din 1984,
Love on the Beat

În anii ’80 a avut câteva apariții controversate la televiziune; a ars, în direct, o bancnotă de 500 de franci, ca semn de protest față de taxele mari, iar cu altă ocazie i-a făcut „avansuri”, tot într-o emisiune televizată în direct, lui Whitney Houston. A făcut apoi o altă alegere controversată atunci când a pozat travesti pentru coperta albumului său din 1984 Love on the Beat, un album care conținea o colecție de cântece despre „borfași”.

În anii ’80 a continuat să compună cântece pentru alți artiști, printre care și Vanessa Paradis. În 1984 a înregistrat single-ul Lemon Incest împreună cu fiica sa, actrița Charlotte Gainsbourg, pe atunci în vârstă de 13 ani, care, de asemenea, a făcut furori în lumea muzicală, ajungând pe locul doi în topurile franceze, în pofida controverselor pe care le-a iscat. Trei ani mai târziu, Gainsbourg a regizat un film care a reprezentat și un omagiu la adresa fiicei sale, intitulat Charlotte for Ever.

Serge și Charlotte Gainsbourg
Serge și Charlotte Gainsbourg

În 1987 a lansat ceea ce avea să devină ultimul său album, You're Under Arrest, înregistrat în New Jersey – o colaborare cu americanul Billy Rush.

După spusele unuia dintre prietenii săi, Gainsbourg a petrecut zece ani din viață sinucigându-se. Abuzurile sale de alcool și țigări i-au provocat mari probleme de sănătate, i-au afectat inima și a fost nevoit să se opereze la ficat înainte de a suferi un atac de cord mortal în apartamentul său din Paris, la 2 martie 1991.

Franța a fost în doliu. Președintele François Mitterrand a declarat că Gainsbourg, „prin iubirea sa pentru limba franceză și geniul său muzical, a ridicat cântecul la nivel de artă”.

A fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, loc de odihnă pentru mulți dintre artiștii și scriitori mari ai Franței. Numeroși tineri cântăreți și compozitori îl menționează pe Serge Gainsbourg printre mentori, subliniind influența sa asupra stilului lor muzical. Fanii îi lasă, în continuare, buchete de flori și pachete de țigări Gitanes acolo unde s-a aflat apartamentul său. Sunt semne de apreciere în primul rând pentru artistul Serge Gainsbourg, pentru ceea ce a lăsat el moștenire Franței și întregii umanități prin creații memorabile.

Serge pe rue de Verneuil, în anul 1987
Serge pe rue de Verneuil, în anul 1987



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.