Sesiunea a doua de finanțare pentru Programul „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”, prelungită până la 26 iulie
Telex » Știri 22 iunie 2023
A doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se prelungește până la 26 iulie 2023 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), citată de Agerpres. Înscrierile se realizează în baza Ghidului specific, iar cererile de finanțare se transmit la AFM prin aplicația informatică destinată programului care este disponibilă pe site-ul instituției.
Potrivit unui comunicat de presă al Administrației, măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.
Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt operatorii de servicii de utilități publice sau operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă și apă uzată.
Suma alocată sesiunii de finanțare este de 889.346.500 de lei (cu TVA).
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar de cel mult 1.900 de euro/gospodărie racordată și/sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, fără TVA.
Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național