Sibiu: Întâlnire a președinților Filialelor CECCAR și ședința Consiliului Superior CECCAR lărgit
Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016 » Agenda CECCAR
În zilele de 7-8 iulie a.c. se vor desfășura la Sibiu (Hotel IBIS) întâlnirea președinților Filialelor CECCAR și o ședință a Consiliului Superior CECCAR lărgit. Vor fi examinate, cu acest prilej, teme de o deosebită importanță, precum: gestiunea financiar contabilă la nivelul CECCAR; îmbunătățirea sistemului de guvernanță al CECCAR; îmbunătățirea serviciilor oferite membrilor CECCAR; repoziționarea CEBE în relația cu CECCAR; măsuri pentru dezvoltarea CECCAR și a profesiei de expert contabil.
Temele puse în dezbatere izvorăsc din analiza aprofundată atât la nivelul filialelor cât și la nivel central a celor mai importante aspecte care privesc interesele și obiectivele întregii comunități profesionale a contabililor români, în contextul național, regional, european și mondial actual, astfel încât să se desprindă concluzii care să stea la baza unor noi măsuri eficiente, în spiritul valorilor, principiilor și practicilor definitorii pentru CECCAR.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc