MyWIZ, secretul contabililor de succes
Sinteza principalelor prevederi ale OUG nr. 42/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/04.04.2020

Sinteza principalelor prevederi ale OUG nr. 42/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/04.04.2020

Numărul 13-14, 7-22 aprilie 2020  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

Sinteza principalelor prevederi ale OUG nr. 42/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/04.04.2020, pentru modificarea și completarea OUG nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19

1. Potrivit Ordonanței de urgență nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, s-a aprobat Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, ce are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele acordate întreprinderilor mici și mijlocii de către instituțiile de credit. Este un program multianual de încurajare și de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și constă în acordarea de garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru una dintre următoarele categorii de credite, după cum urmează (criterii modificate sau introduse de OUG nr. 42/2020):

a) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 10.000.000 lei. Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru este de 5.000.000 lei, iar pentru creditele de investiții este de 10.000.000 lei, în limita uneia dintre următoarele condiții valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre:

  1. dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii 2 ani de activitate.
sau
  1. 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019.
sau
  1. o valoare care să rezulte din nevoile sale, acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

Vechea prevedere din OUG nr. 110/2017 (modificată de OUG nr. 42/2020):

a) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 10.000.000 lei. Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, în limita a 5.000.000 lei. Pentru creditele de investiții, valoarea maximă a finanțării este de 10.000.000 lei. Pentru IMM-urile care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare;

b) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 90% acordat unei microîntreprinderi sau întreprindere mică, în valoare maximă de 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv maximum 1.000.000 lei pentru întreprinderi mici, în limita uneia dintre următoarele condiții valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre:

  1. dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii 2 ani de activitate.
sau
  1. 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019.
sau
  1. o valoare care să rezulte din nevoile sale, acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

Vechea prevedere din OUG  nr. 110/2017 (modificată de OUG nr. 42/2020)  b): una sau mai multe garanții pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, exclusiv dobânzile, comisioanele și speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90% acordat unei microîntreprinderi sau întreprindere mică, în valoare maximă de 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv maximum 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici. Valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, în limita pragurilor prevăzute anterior. Pentru microîntreprinderi sau întreprinderile mici care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare.

2. Referitor la subvenționarea dobânzii, rămâne nemodificat procentul de subvenționare de 100%, însă se modifică perioada de subvenționare, de la momentul acordării creditelor/liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a OUG nr. 42 și până la 31 decembrie 2020.

Vechea reglementare din OUG nr. 110/2017 prevedea subvenționarea dobânzii până la 31 martie 2021.

3. Modificări privind condițiile de eligibilitate în cadrul programului. Se impun noi restricții:

  1. beneficiarul nu figurează cu credite restante, în ultimele 6 luni anterioare datei de 31.12.2019 sau dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei riscului de credit;
  2. nu se află în interdicție de a emite cecuri la data de 31.12.2019 și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei de 31.12.2019;
  3. prezintă instituției de credit garanții colaterale;
  4. depun un document scris prin care se angajează să nu indisponibilizeze personalul existent de la data intrării în vigoare a OUG nr. 42/2012 până la 31.12.2020.

4. Atenție!!! Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul programului întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele/domeniile:

  • activități de jocuri de noroc și pariuri;
  • producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili;
  • producție sau comercializare de tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope.

5. Durata maximă a finanțărilor este de 72 de luni (vechea reglementare era de  120 de luni)  în cazul creditelor pentru investiții și de 36 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru. Creditele/liniile de credit pentru capitalul de lucru pot fi prelungite cu maximum 36 de luni, urmând ca, în ultimul an de prelungire, să fie rambursate în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezenței ordonanțe de urgență.

6. În aplicarea prevederilor OUG nr. 110/2017, se aprobă Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice fenerate de COVID 19.

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19

1. Obiectivul acestei scheme de ajutor îl reprezintă susținerea IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

2. Tipuri de ajutoare:

  1. ajutor de stat sub formă de garanții pentru împrumuturi (conform prezentării de mai sus);
  2. ajutor de stat sub formă de grant.

IMM-urile care au contractat credite/linii de credit garantate conform OUG nr. 110/2017 beneficiază de un grant în limita cumului rezultat din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanției acordate și a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credite, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 euro per întreprindere.

3. Sunt introduse prevederi speciale pentru sectorul agriculturii, prelucrării și comercializării produselor agricole, pisciculturii și acvaculturii.

4. Pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei IMM-urile din toate sectoarele de activitate, cu excepția celor declarate neeligibile potrivit OUG nr. 110/2017, care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, atât criteriile de eligibilitate prevăzute în art. 3 din OUG nr. 110/2017, cât și următoarele criterii:

  • sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 2 lit. a și art. 3 alin. 1 din OUG nr. 110/2017;
  • nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau au fost executate în cazul în care s-au emis astfel de decizii;
  • nu au fost solicitate alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile;
  • nu se aflau în dificultate în sensul art. 2 punctul 18 din Regulamentul UE 651/2014, dar care s-au aflat în dificultate ulterior din cauza pandemiei COVID-19;
  • depun un document scris prin care se angajează să nu disponibilizeze personalul existent, până la 31.12.2020.

5. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor se încheie la data de 31.12.2020, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este de până la 31.03.2021, cu posibilitatea prelungirii.

6. Beneficiarii ajutorului de stat, în baza acestei scheme, trebuie să păstreze toate documentele aferente ajutorului de stat timp de 10 ani și sunt obligați să le pună la dispoziția autorității de implementare a schemei de ajutor sau a Consiliului Concurenței, ori de câte ori le sunt solicitate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.