Sinteza Procedurii de înregistrare în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Codul fiscal
Numărul 7, 23 feb.-1 mar. 2021 » Curier legislativ
După cum a informat CECCAR Business Magazine, recent a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 239/2021 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Redăm, în continuare, principalele prevederi ale procedurii amintite.
Conform art. 316 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Codul fiscal, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România, astfel:
a) înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, în următoarele cazuri:
– dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici (300.000 lei);
– dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire, în termen de zece zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest plafon;
c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.
Procedura înregistrării în scopuri de TVA
Persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, depune la organul fiscal competent, după caz:
a) cererea de înregistrare în scopuri de TVA (formularul 098), în cazul persoanelor impozabile care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului. În această situație, cererea de înregistrare în scopuri de TVA se depune la organul fiscal competent în aceeași zi cu depunerea la oficiul registrului comerțului a cererii de înmatriculare în registrul comerțului;
b) declarația de înregistrare fiscală, în cazul persoanelor impozabile care nu sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului. În această situație, declarația de înregistrare fiscală se depune cu ocazia primei înregistrări fiscale, de regulă cu ocazia înființării, iar solicitarea de înregistrare în scopuri de TVA se face prin completarea rubricii Date privind vectorul fiscal, secțiunea Taxa pe valoarea adăugată din declarație.
Persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit dispozițiilor art. 316 alin. (1) lit. b) sau c) din Codul fiscal, depune la organul fiscal competent declarația de mențiuni, având completată rubrica Date privind vectorul fiscal, secțiunea Taxa pe valoarea adăugată.
Cererea/Declarația prin care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA se depune la registratura organului fiscal competent sau prin poștă, cu confirmare de primire, ori prin intermediul internetului, pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după caz.
După primirea cererii/declarației, compartimentul de specialitate analizează informațiile cuprinse în cerere/declarație și, după caz, în documentația prezentată și verifică caracterul complet și corectitudinea acestora.
Compartimentul de specialitate întocmește Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, având înscrise data înregistrării și codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit.
În cazul persoanelor impozabile care au depus cererea de înregistrare în scopuri de TVA (formularul 098), verificarea informațiilor din cerere se realizează după primirea informațiilor privind înregistrarea în registrul comerțului.
Dispoziții speciale privind înregistrarea, la cerere, în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. b) sau c) din Codul fiscal
După emiterea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA pentru persoanele impozabile care au solicitat înregistrarea, potrivit art. 316 alin. (1) lit. b) sau c) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate verifică dacă persoana impozabilă este declarată ca inactiv fiscal, prin decizie emisă de organul fiscal competent, potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul de procedură fiscală.
Dacă persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de TVA este declarată ca inactiv fiscal, compartimentul de specialitate întocmește Decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. Data anulării înregistrării în scopuri de TVA este aceeași cu data înregistrării în scopuri de TVA, iar în decizia de anulare se înscriu și seria, și numărul Certificatului de înregistrare în scopuri de TVA.
În situația în care persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de TVA nu este declarată inactiv fiscal, compartimentul de specialitate verifică dacă persoana impozabilă se încadrează în situațiile de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, prevăzute la art. 316 alin. (11) lit. c) din Codul fiscal.
Dacă persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de TVA sau asociații/administratorii persoanei impozabile au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, compartimentul de specialitate întocmește Decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. Data anulării înregistrării în scopuri de TVA este aceeași cu data înregistrării în scopuri de TVA, iar în decizia de anulare se înscriu și seria, și numărul Certificatului de înregistrare în scopuri de TVA.
De reținut!
➜ Înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se consideră valabilă începând cu data comunicării certificatului de înregistrare în scopuri de TVA.
➜ Înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) lit. b) și c) din Codul fiscal se consideră valabilă începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită înregistrarea.
➜ Organul fiscal comunică persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, dar nu înainte de data la care se comunică certificatul de înmatriculare în registrul comerțului.
➜ Organul fiscal comunică persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. b) sau c) din Codul fiscal, după caz:
a) Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA – dacă persoana impozabilă solicitantă nu îndeplinește niciuna dintre condițiile de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzute la art. 316 alin. (11) lit. a) sau c) din Codul fiscal;
b) Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA împreună cu Decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA – dacă persoana impozabilă îndeplinește una dintre condițiile de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzute la art. 316 alin. (11) lit. a) sau c) din Codul fiscal.
➜ După comunicarea Certificatului de înregistrare în scopuri de TVA către persoana impozabilă, compartimentul de specialitate operează, de îndată, în Registrul contribuabililor înregistrarea în scopuri de TVA și înscrie persoana impozabilă în Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA. În cazul persoanelor impozabile cărora li s-a comunicat și decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, compartimentul de specialitate înscrie persoana impozabilă și în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial