Sisteme de acvacultură, mai vechi decât piramidele egiptene, descoperite după incendiile din Australia
Numărul 3, 28 ian. - 3 feb. 2020 » Roza vânturilor
Canale de apă antice, mai vechi decât piramidele din Egipt, construite de populația indigenă acum mii de ani, au fost descoperite în urma incendiilor din Australia care au mistuit vegetația deasă în statul Victoria, potrivit CNN, citat de Mediafax.
Peisajul cultural Budj Bim din Australia, compus din canale, baraje și stăvilare de apă construite din roci vulcanice, este unul dintre cele mai extinse și mai vechi sisteme de acvacultură, potrivit UNESCO. Construit de tribul Gunditjmara în urmă cu mai bine de 6.600 de ani, acesta este mai vechi decât piramidele egiptene.
Chiar dacă sistemul de acvacultură era cunoscut arheologiilor, fiind adăugat în luna iulie a anului trecut pe lista patrimoniul UNESCO, noi secțiuni au fost descoperite, după incendiile de vegetație din decembrie 2019.
Reprezentantul Gunditjmara, Denis Rose, manager de proiect la organizația non-profit Gunditj Mirring Traditional Owners Aboriginal Corporation a spus, pentru CNN, că sistemul era mult mai extins decât s-a anticipat inițial. „Când ne-am reîntors în zonă, am descoperit un canal acoperit de iarnă și alte vegetații. Aveam aproximativ 25 de metri lungime, ceea ce este o dimensiune considerabilă”, a explicat Rose. El a adăugat că noi structuri care par a fi canale de apă și eleșteuri pot fi acum observate pe terenul ars.
Potrivit site-ului organizației neguvernamentale Gunditj Mirring Traditional Owners Aboriginal Corporation, sistemul de acvacultură a fost construit de populația indigenă din roci provenite de la un vulcan din zonă care în prezent este inactiv. Conform UNESCO, tribul Gunditjmara folosea sistemul că să redirecționeze sau să modifice cursul apei pentru a iriga culturile.
Focul din apropierea parcului național a fost provocat de o lovitură de trăsnet, la finalul lunii decembrie a anului trecut, iar apoi s-a extins pe o suprafață de circa 790 de hectare, a spus Mark Mellington de la Departamentul de Combatere a Incendiilor de Pădure din Victoria. Pentru a proteja patrimoniul, pompierii au colaborat cu localnicii ca să identifice situri culturale importante și au combătut focul prin „tehnici cu impact redus”, nu cu utilaje grele, a explicat Mellington.
Tribul Gunditjmara este doar unul dintre cele care au locuit în regiunile sudice, ceea ce acum este statul Victoria, potrivit guvernului. Populația era formată din mii de oameni înaintea anului 1800, însă a scăzut dramatic după sosirea europenilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial