Sistemul bancar românesc a încheiat 2016 cu un profit net cumulat de 4,15 miliarde lei
Numărul 26-27, 11-24 iulie 2017 » Breviar statistic
Rata creditelor neperformante, 9,6% la finalul anului trecut
Sistemul bancar românesc a încheiat anul trecut cu un profit net cumulat de 4,15 miliarde lei (circa 924 milioane euro), ușor sub nivelul din 2015, pe fondul continuării reducerii costurilor și curățării bilanțurilor, arată datele Raportului anual pe 2016 al Băncii Naționale a României (BNR), citate de News.ro.
Rezultatul din 2016 este sub nivelul din 2015, de 4,47 miliarde lei (circa un miliard euro), an în care sistemul bancar a revenit pe profit, după pierderi cumulate de 4,67 miliarde lei în 2014. „Sistemul bancar a încheiat anul 2016 cu un profit net de 4.153,2 milioane lei, în pofida unui mediu extern și intern marcat de provocări, peste două treimi din numărul total al instituțiilor de credit de pe piața locală înregistrând rezultate financiare pozitive la finele anului”, precizează BNR, în raport.
Ca urmare, principalii indicatori de evaluare a profitabilității au înregistrat, la rândul lor, valori pozitive.
Rata rentabilității financiare (ROE), calculată ca raport între profitul net și totalul capitalurilor proprii la valoare medie, a coborât la 10,4% la sfârșitul anului trecut, de la 11,8% în 2015.
Totodată, rata rentabilității economice (ROA), determinată ca raport între profitul net și totalul activelor la valoare medie, s-a situat la 1,1%, comparativ cu 1,2% cu un an în urmă.
Și calitatea activelor s-a îmbunătățit după procesul de curățare a bilanțurilor de către bănci, astfel că rata creditelor neperformante a coborât la 9,6% la finalul anului trecut, de la 13,5% în 2015.
Veniturile operaționale cumulate ale băncilor din România au urcat cu 6,6% anul trecut, la 19,36 miliarde lei, în timp ce cheltuielile operaționale au scăzut cu 3,2%, la 10,6 miliarde lei.
„Ajustarea cheltuielilor operaționale a avut loc și pe fondul restructurării sistemului bancar, ca urmare a închiderii unor unități bancare și a diminuării numărului de angajați. În consecință, cheltuielile cu personalul și alte cheltuieli administrative au fost mai reduse față de 2015 cu 2%, respectiv cu 4,6%”, mai arată raportul BNR.
(Copyright foto: mikekiev / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial