MyWIZ - Business în cloud
Societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF au subscris la 9 luni prime brute în valoare de 8,13 miliarde lei

Societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris la 9 luni prime brute în valoare de 8,13 miliarde lei

Telex » Știri 19 decembrie 2019  

Societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris prime brute în valoare de de 8,13 miliarde lei, în primele 9 luni ale anului 2019, în creştere cu aproximativ 9% faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de Agerpres. Conform documentului, piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deţine o pondere de 80% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare. „Piaţa asigurărilor începe uşor, uşor să se maturizeze. Vedem o creştere constantă a segmentului asigurărilor de viaţă şi de sănătate, ceea ce este un fapt îmbucurător. Remarc totodată stabilitatea pieţei din punctul de vedere al indicatorilor de solvabilitate. Societăţile au înţeles că trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legale şi ştiu că ASF nu va face niciun fel de rabat din acest punct de vedere”, a declarat Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF.

Volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurările generale, în primele 9 luni ale anului 2019, a fost de 6,464 miliarde de lei.

Primele 10 societăţi de asigurare care au subscris prime aferente asigurărilor generale au cumulat o valoare de 6,196 miliarde de lei, ceea ce reprezintă circa 96% din totalul acestui segment de activitate.

Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări generale, cele mai mari ponderi le deţin clasele A10 - Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor auto terestre (46%), A3 - Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (27%) şi A8 - Incendiu şi calamităţi naturale - pentru alte bunuri decât cele asigurabile în clasele A3 - A7 (13%).

Valoarea totală a primelor brute subscrise pentru asigurările RCA, în primele 9 luni ale anului 2019, a atins aproximativ 2,82 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (2,97 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut, în primele 9 luni ale anului 2019, cu aproximativ 5%.

Primii doi asigurători cumulau, în primele 9 luni ale anului, aproximativ 71% din portofoliul de asigurări RCA din România. La 30 septembrie 2019, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni, respectiv 12 luni.

Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a crescut cu aproximativ 3% la 30 septembrie 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, înregistrând valoarea de 630 lei. În primele 9 luni din 2019, asiguratorii RCA au încheiat 160.777 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 15,366 milioane de lei.

Pe ansamblul pieţei asigurărilor de locuinţe (obligatorii şi facultative), la 30 septembrie 2019 a fost consemnată o creştere a primelor brute subscrise de aproximativ 7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Numărul de contracte de asigurare obligatorie de locuinţă în vigoare la sfârşitul perioadei de raportare (1.700.874) s-a mărit cu circa 1%, primele brute subscrise (în valoare de peste 116,306 milioane de lei) au crescut cu aproximativ 2%, în timp ce indemnizaţiile brute plătite (4,062 milioane de lei) s-au majorat semnificativ, cu peste 92%.

Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuinţe (prime brute subscrise de 276,253 milioane de lei), pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2019, au înregistrat o creştere de aproximativ 10% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, în timp ce indemnizaţiile brute plătite (72,029 milioane de lei) au fost în creştere cu circa 51%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare (1,021 milioane de lei) a sporit cu 2%.

În perioada ianuarie - septembrie 2019, a continuat dinamica pozitivă a sectorului asigurărilor de viaţă, manifestată începând cu anul 2015, iar volumul primelor brute subscrise se menţine la cel mai ridicat nivel din ultima perioadă. Primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă sunt în sumă de 1,665 miliarde de lei, în creştere cu circa 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Primele două societăţi, din punctul de vedere al volumului primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă, au deţinut o cotă de piaţă cumulată de 53,1%. De asemenea, 10 societăţi au deţinut o pondere de peste 97% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate în valoare de 1,62 miliarde lei.

Asigurările de sănătate au cumulat, la finalul trimestrului III 2019, prime brute subscrise în valoare de aproximativ 296,6 milioane lei, în creştere cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Numărul de contracte în vigoare la sfârşitul perioadei de raportare s-a mărit cu circa 18%, iar cea mai ridicată pondere este deţinută de contractele de asigurări de sănătate asimilabile asigurărilor generale.

În primele nouă luni din 2019, societăţile de asigurare au raportat indemnizaţii brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 4,327 miliarde de lei, astfel: 4,17 miliarde de lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creştere cu 18% faţă de perioada similară din 2018 (3,527 miliarde de lei); 157,192 milioane de lei sunt sume plătite pentru indemnizaţii brute, aferente asigurărilor de viaţă, înregistrând o creştere cu circa 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (134,487 milioane de lei).

Indemnizaţiilor brute aferente asigurărilor de viaţă li se adaugă maturităţi, răscumpărări parţiale şi totale, cumulate în sumă de 626,732 milioane de lei, valoare în creştere comparativ cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.