MyWIZ, secretul contabililor de succes
Soft skills, ținta angajatorilor. Ești pregătit să devii angajat?

Soft skills, ținta angajatorilor. Ești pregătit să devii angajat?

Numărul 40, 27 oct. - 2 nov. 2021  »  Analize și sinteze

O analiză publicată recent de platforma de recrutare BestJobs arată că tot mai mulți angajatori sunt mai atenți la competențele de comunicare și de rezolvare a problemelor decât la competențele teoretice sau profesionale ale candidaților. Aceste competențe, denumite „soft skills”, reprezintă abilități de bază legate de personalitatea unui angajat și nu de experiența sa educațională sau profesională. În această categorie se încadrează abilitățile de interacțiune, creativitate, relaționare profesională, comunicare, adaptarea la lucrul în echipă, rezolvare a problemelor și înțelegere a nevoilor clienților.

„Chiar dacă abilitățile soft nu pot fi măsurate sau testate ca în cazul abilităților hard sau tehnice, recrutorii vor să audă în cadrul interviului exemple de situații când candidații și-au pus în aplicare aceste abilități pentru a rezolva o situație inedită, pentru a păstra un client sau pentru a-și convinge colegii să aleagă o anumită direcție care a dus la succesul unui proiect. Este o realitate faptul că joburile de astăzi se transformă tot mai rapid și instrumentele pe care ne putem baza sunt chiar aceste abilități soft, tot mai apreciate și căutate de către angajatori”, precizează studiul companiei de recrutare.

Analiza arată că angajatorii au devenit mai dispuși să ofere angajaților cursuri de pregătire in-house pentru a le completa cunoștințele tehnice și pentru a-i familiariza cât mai bine cu specificul locului de muncă respectiv, mizând pe competențele „soft” menționate în CV-uri ca metodă de diferențiere între doi candidați cu experiență și cunoștințe similare.

 

Ce reprezintă soft skills?

De multe ori este mult mai greu să îți dezvolți abilitățile soft decât pe cele hard, care se dezvoltă prin training și prin odată cu dobândirea de experiență, deoarece acest lucru presupune o bună observare a propriului comportament, o bună analiză și disciplină pentru a corecta aspectele care au nevoie de îmbunătățiri. Soft skills, sau trăsăturile de caracter/abilitățile interpersonale și intrapersonale care te ajută să te adaptezi, să interacționezi, să lucrezi cu alte persoane, să îți gestionezi propriile stări se pot dezvolta în timp. Ți-ar plăcea să îți dezvolți aceste abilități? Noi te putem ajuta! Dacă ești înscris la studii universitare în științe economice, ai șansa de a-ți îmbunătăți aceste abilități. Înscrie-te în proiectul Acces la carieră de succes – Pilonul I și vei putea să te dezvolți personal și profesional. Proiectul, derulat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și confinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, îți oferă șansa de a participa la activități care contează pentru viitorul tău. Proiectul are ca obiectiv facilitarea tranziției studenților de la educație la piața muncii. Vei face practică în cabinete și societăți autorizate să desfășoare servicii în domeniul financiar-contabil și vei beneficia de consiliere și orientare în carieră. Activitățile de consiliere și orientare în carieră contribuie la dezvoltarea abilităților soft. În plus, vei putea participa și la cursuri și webinarii în care vei învăța despre competențele digitale, despre managementul timpului și cum să te prezinți la interviul de angajare. Așadar, proiectul vine cu un pachet complex de activități care pot contribui semnificativ la dezvoltare soft skill-urilor tale. Te vei dezvolta și vei fi mai bine pregătit pentru a răspunde cerințelor angajatorilor.

Vrei să știi care sunt cele mai căutate abilități soft?

Specialiștii din domeniul resurselor umane caută persoane care au abilitatea de a comunica. Potrivit Asociației Naționale a Colegiilor și Angajatorilor, 73,4% dintre angajatori doresc un candidat cu abilități solide de comunicare scrisă, relevă un studiu publicat pe site-ul inc.com. Totodată, angajatorii își doresc ca viitorii angajați să aibă capacitatea de a lucra în echipă.

Dacă ne referim la un job în domeniul financiar-contabil, pe lângă cele menționate mai sus, etica, managementul timpului și gândirea analitică sunt esențiale pentru a-ți îndeplini cu succes rolul.

Despre ce rol joacă acestea sigur îți vei da seama în timpul practicii, dacă vei alege să faci parte din proiectul Acces la carieră de succes – Pilonul I. Experți contabili îți vor fi tutori de practică și te vor învăța ce înseamnă profesia contabilă, care sunt provocările și oportunitățile cu care vine aceasta.

Soft skills contează pentru cariera ta! Acestea pot face diferența între tine și ceilalți candidați. Învață să îți descoperi punctele forte și punctele slabe și caută soluții să devii mereu o versiune mai bună a ta. Investește în tine pentru un viitor de succes!

Detalii despre proiect poți găsi pe site-ul www.acces-p1.ceccar.ro.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.