Soldul creditului neguvernamental a crescut, în ritm anual, cu 5,8%, în aprilie
Numărul 21, 29 mai - 4 iun. 2024 » Breviar statistic
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut, în luna aprilie 2024, cu 0,9% față de martie 2024 (0,8% în termeni reali), până la nivelul de 391,444 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), citate de Agerpres. Creditul în lei, cu o pondere de 68,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4% (1,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 5,8% (-0,1% în termeni reali), pe seama majorării cu 7,3% a componentei în lei (1,3% în termeni reali) și cu 2,8% a componentei în valută exprimată în lei (1,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental a înregistrat o creștere cu 4,2% în luna aprilie 2024 față de luna martie 2024, până la 225,740 miliarde de lei. În raport cu aprilie 2023, acesta s-a majorat cu 26,2% (19,1% în termeni reali).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni