Soluții pentru diminuarea timpului de racordare la utilități
Telex » Știri 27 iulie 2016
Reducerea timpului de racordare la utilități atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici, a constituit tema unei întâlniri între ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şi reprezentanții companiilor de distribuție energie electrică și gaze naturale, membri ai Federaţiei Patronale a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). Ministrul Energiei a pornit discuția cu distribuitorii făcând referire la un studiu al Băncii Mondiale cu privire la timpul de conectare la rețea, clasament în care România înregistrează un termen mediu de 180 de zile. „Au adunat termene legale după termene legale și au ajuns acolo. Desigur, știu că performanța distribuitorului este mai bună în realitate, media e ceva mai jos, însă dacă nu reușim să facem ceva cu asta în primul rând pentru consumator este un chin. Avem cazuri în care se primește acordul în luni de zile, ba chiar într-un an. Este o chestiune onestă pentru oricare dintre noi am fi puși în postura în care să avem un proiect viabil, dar să ni se spună că trebuie să fim conectați la rețea. Poate că nu ar fi rău să încercăm acea idee despre care se vorbea și la Bruxelles, «One stop shop», în așa fel încât consumatorul să obțină un singur aviz, o soluție tehnică, iar următorul pas să fie direct racordarea”, a declarat Victor Grigorescu.
La rândul său, Silvia Vlăsceanu, directorul general al ACUE, a declarat: „Apreciem inițiativa Ministerului Energiei ca fiind necesară și binevenită pentru consumatori și distribuitorii de energie și de gaze naturale, care sunt toți membri ai Federației ACUE. Considerăm că acest demers trebuie să contribuie la reducerea procesului birocratic prin modificarea și completarea legislației primare cu impact asupra sectorului energetic, cum ar fi cea în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcție, urbanismului și în alte domenii conexe, precum și a legislației secundare subsecvente. Ne exprimăm disponibilitatea de a contribui activ și constructiv în grupul de lucru propus, având în vedere expertiza colegilor noștri și dorința de a crește gradul de satisfacție a clienților noștri”.
Potrivit unui comunicat al ministerului de profil, în cadrul întâlnirii, companiile au prezentat etapele de racordare a unui consumator la rețea, timpii de așteptare, dar și procesul birocratic la care sunt supuși clienții noi. Ministrul Energiei a propus înființarea unui grup de lucru, format din reprezentanți ai companiilor din domeniu, reprezentanți ACUE și angajați ai ministerului care să identifice problemele și să găsească soluții pentru ca procesul și timpul de racordare a unui client nou să fie redus considerabil.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial