Sondaj BNR: Băncile mențin constante standardele de creditare în primul trimestru din acest an
Numărul 9, 9-15 mar. 2021 » Analize și sinteze
Băncile vor menține constante standardele de creditare în primul trimestru din acest an, atât în cazul creditelor de consum acordate populației, cât și în cel al împrumuturilor destinate achiziției de locuințe și terenuri, se arată în sondajul din februarie privind creditarea companiilor nefinanciare și populației, realizat de Banca Națională a României (BNR), informează Agerpres. Astfel, sondajul arată că standardele de creditare s-au menținut preponderent constante în ultimul trimestru al anului 2020, atât în cazul creditelor de consum acordate populației, cât și în cel al împrumuturilor destinate achiziției de locuințe și terenuri. De asemenea, circa 73% dintre instituțiile de credit au raportat menținerea neschimbată a standardelor de creditare aferente companiilor nefinanciare.
„Așteptările privind situația economică generală continuă să reprezinte o preocupare pentru instituțiile de credit din România, dar și din zona euro, cu impact asupra standardelor de creditare, în sensul creșterii restrictivității în cazul unei părți minoritare a băncilor”, se spune în studiul citat.
Estimările privind perioada următoare (T1 2021) indică păstrarea relativ nemodificată a condițiilor de creditare, conform majorității instituțiilor de credit participante la sondaj, pentru ambele categorii de credite destinate populației. Totodată, marea majoritate a băncilor estimează că standardele de creditare aferente împrumuturilor acordate firmelor se vor menține constante în T1 2021 (82% dintre instituțiile de credit).
Studiul mai arată că termenii contractelor de credit s-au menținut neschimbați în ultimul trimestru din anul 2020 în cazul creditelor de consum acordate populației, în timp ce pentru împrumuturile destinate achiziției de locuințe și terenuri aceștia au consemnat modificări în sensul relaxării spread-ului ratei medii de dobândă a creditului față de IRCC/ROBOR (-15,7% procentaj net). La nivelul companiilor nefinanciare, în opinia băncilor, termenii creditării au rămas în mare parte neschimbați în T4 2020.
Modificări în sensul relaxării s-au consemnat în cazul spread-ului ratei medii de dobândă a creditului față de IRCC/ROBOR 1M, în timp ce prima solicitată pentru creditele mai riscante și scadență maximă a înregistrat înăspriri.
Evoluția cererii de credite destinate achiziției de locuințe și terenuri a fost contrastantă în T4 2020. Astfel, 38% dintre bănci au raportat menținerea relativ constantă a cererii de credite imobiliare, 37% scăderea moderată a acesteia, în timp ce 25% au semnalat creșterea moderată a solicitărilor de credite pentru locuințe. Așteptările pentru primul trimestru al acestui an sunt în unanimitate de păstrare nemodificată a cererii de credite imobiliare. Și în cazul creditelor de consum, evoluția cererii a fost mixtă, aproape jumătate dintre instituțiile de credit semnalând scăderea moderată a acesteia, în timp ce restul băncilor au raportat fie creșterea moderată (21%), fie menținerea relativ constantă (28%) a solicitărilor de credit de consum.
Pentru primul trimestru al anului 2021, așteptările sunt în general de păstrare nemodificată a cererii de credite de consum (83%), numai 17% dintre bănci mizând pe o scădere moderată a acesteia. În cazul majorității instituțiilor de credit, cererea de credite din partea companiilor nefinanciare s-a menținut neschimbată în T4 2020.
Sondajul este efectuat trimestrial de BNR în lunile ianuarie, aprilie, iulie și octombrie. Are la bază un chestionar (publicat în cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piață aferentă creditării companiilor și populației. Aceste instituții dețin aproximativ 80% din creditarea acestor sectoare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice