Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Sondaj BRI: 24 de bănci centrale vor avea monede digitale în 2030

Sondaj BRI: 24 de bănci centrale vor avea monede digitale în 2030

Numărul 27-28, 12-25 iul. 2023  »  Conectarea la era digitală

Aproximativ 24 de bănci centrale din economiile avansate și emergente sunt așteptate să aibă în circulație monede digitale până la finele acestui deceniu, se arată într-un sondaj efectuat de Banca Reglementelor Internaționale (BRI), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Băncile centrale din întreaga lume au început să studieze și să lucreze la versiuni digitale ale monedele lor care să fie utilizate în scopuri de retail, nedorind ca plățile digitale să fie lăsate pe seama sectorului privat. Unele bănci centrale studiază și versiuni digitale angro ale monedelor lor care să fie utilizate în tranzacțiile dintre instituțiile financiare.

Cu ocazia unui sondaj efectuat la finele anului trecut în rândul a 86 de bănci centrele, Banca Reglementelor Internaționale a descoperit că majoritatea noilor monede digitale emise de băncile centrale vor apărea în sectorul de retail, astfel că 11 bănci centrale ar putea să se alăture omologilor din Bahamas, Caraibele de Est, Jamaica și Nigeria care au introdus deja monede digitale în retail.

Pe partea de angro, care în viitor ar putea permite instituțiilor financiare să ofere noi funcții, nouă bănci centrale ar putea lansa monede digitale, se arată în studiul publicat de BRI.

"Extinderea plăților transfrontaliere este unul dintre motoarele principale ale eforturilor băncilor centrale cu privire la monedele digitale angro", susțin autorii raportului.

De asemenea, Banca Reglementelor Internaționale susține că ponderea băncilor centrale intervievate care sunt angajate într-o formă sau alta de monedă digitală a crescut până la 93%, iar 60% spun că monedele digitale stabile și alte active cripto au accelerat eforturile lor.

În ultimele 18 luni, piața criptomonedelor a fost traversată de turbulențe, precum falimentul TerraUSD, o așa-numită stablecoin, în luna mai 2022, colapsul platformei de tranzacționare a criptomonedelor FTX în luna noiembrie a anului trecut, precum și falimentul unor bănci precum Silicon Valley Bank și Signature Bank, ale căror servicii erau folosite de furnizorii de criptomonede.

Aproximativ 40% dintre respondenții implicați în sondajul BRI au declarat că banca lor centrală sau alte instituții din jurisdicția lor au derulat recent un studiu cu privire la utilizarea stablecoins sau a altor active cripto în rândul consumatorilor și companiilor.

"Dacă vor fi utilizate la scară largă pentru plăți, activele cripto, inclusiv stablecoins, ar putea constitui o amenințare la adresa stabilității financiare", se arată în raportul BRI.

Înființată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaționale este cea mai veche instituție financiară internațională. BRI este contraparte pentru tranzacțiile financiare derulate de băncile centrale. În plus, BRI servește și ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituțiile de emisiune monetară și drept centru de cercetare economică și monetară. De asemenea, BRI acționează, printre altele, și ca agent sau mandatar pentru operațiunile financiare internaționale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.