Sondaj: În 2022 românii au cheltuit mai puțin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții
Numărul 1, 11-17 ian. 2023 » Analize și sinteze
Majoritatea românilor a cheltuit mai puțin pe produse alimentare în 2022 și și-a redus economiile și investițiile, arată cel mai recent sondaj Future Consumer Index, realizat de experții EY România, relatează Agerpres. Chestionarul a vizat percepția românilor în privința contextului economic al anului 2022, comparativ cu anii anteriori, și, mai ales, schimbările, dacă au avut loc, în obiceiurile lor de consum.
Potrivit companiei de consultanță, contextul evenimentelor politice și economice care au marcat anul 2022, respectiv creșterea prețurilor la energie și combustibili, determinată de războiul ruso-ucrainean, care s-a suprapus peste efectele economice ale anului pandemic (2020) și încetinirea ritmului de creștere economică față de anii anteriori (2022 față de 2021) ar fi putut determina modificări parțiale sau totale, fie pe segmente specifice de consum, produse și servicii, fie în general.
"Îngrijorările și presiunile cauzate de pandemie au fost înlocuite în 2022 cu cele legate de războiul din Ucraina, ceea ce, inevitabil, a afectat comportamentul consumatorilor. Am văzut mai multe schimbări, între care: limitarea unor cheltuieli - precum cele alocate divertismentului, reducerea sumelor economisite și a investițiilor sau a celor dedicate educației și pregătirii profesionale", a spus Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail și Produse de Consum la EY România.
Întrebările au urmărit, pe de altă parte, identificarea aspectelor care îi preocupă într-o mai mare măsură pe consumatorii români, în acest nou peisaj, dar și atitudinea lor față de noile tendințe în plan social, cum ar fi sustenabilitatea sau responsabilitatea companiilor în societate.
Cel mai interesant aspect, cel puțin prin comparație cu anii anteriori, pe care studiul EY îl relevă, pare să fie preocuparea crescută pentru viitorul financiar personal și al familiilor lor, cel puțin prin prisma răspunsurilor privind cuantumul sumelor alocate, pe diferite categorii, în următoarele șase luni.
Potrivit rezultatelor sondajului, respondenții au indicat cele mai mari sume, între 500 și 1.000 de lei, ca fiind alocate cheltuielilor pentru produse alimentare (74% dintre aceștia, față de 80% în 2021), economii și investiții (59%, față de 68% în 2021), educație și formare - 27% (față de 34% în 2021).
Primele trei preferințe au fost urmate de cheltuieli pentru îmbrăcăminte și încălțăminte - 25%, aproape la egalitate cu divertisment și relaxare - 24%. Pentru igienă și îngrijire personală, sume de acest nivel vor fi cheltuite de numai 14% dintre respondenți, iar pentru sport, doar 12% vor cheltui peste 100 de euro lunar în următoarea jumătate de an.
Dintre aspectele care produc un efect asupra procesului de cumpărare, pe primul loc a fost menționată creșterea galopantă a prețurilor - 22%, urmată de creșterea prețurilor la energie electrică și gaz - 19% și stagnarea salariilor și creșterea ratei inflației - 18%.
O mare parte dintre respondenți spun că pentru a-și calibra consumul se informează din media sau din declarațiile decidenților - politicieni sau autorități, care pot denatura uneori realitatea economică.
Salariile, de exemplu, potrivit datelor INS au crescut, în primele nouă luni din acest an cu circa 12%, dar, pentru că prețurile au crescut, părerea generală este aceea că au stagnat.
Urmează, în ordine, ca factori îngrijorători, creșterea costului produselor alimentare și al produselor de uz casnic esențiale - 18%, instabilitatea economică a țării - 11%, fluctuația piețelor (europeană/ globală) din cauza războiului din Ucraina - 11%.
Modificarea prețurilor pentru fiecare dintre categoriile principale menționate în sondaj - carburanți, alimente de bază, energie, achiziții de locuințe și închirieri, electrocasnice, medicamente etc., în ultimele 3-4 luni ale anului în curs, este văzută de majoritatea celor intervievați ca fiind mult mai mare. Dar, având în vedere creșterea generalizată a prețurilor pentru diverse categorii de produse, respondenții au fost invitați să bifeze modul în care au acționat în acest tablou general al creșterii prețurilor la toate categoriile de produse esențiale. Cei mai mulți au declarat că nu au schimbat nimic, nici la consumul de carburanți (66%), nici la costurile energetice ale gospodăriilor (51%), nici la alimente de bază (50%), nici la achiziții/închirieri imobiliare (72%). O parte dintre aceștia au spus că, într-adevăr, au achiziționat produse mai ieftine și au cumpărat mai puțin, iar o și mai mică parte au spus că au renunțat la acele cumpărături, însă vorbim despre un procentaj marginal.
Conform sondajului, la întrebarea "ce schimbări observați în comportamentul dvs. de consum?", 27% au declarat că gătesc mai mult acasă, iar 22% că petrec mai mult timp acasă. Confortul pe care îl oferă platformele și magazinele online este bine valorificat, astfel că 20% dintre cei chestionați cumpără mai multe produse prin intermediul platformelor online și doar 14% spun că merg fizic în magazine. Proporția dintre cele două segmente de comerț pare întrucâtva echilibrată, dar tendința de creștere a e-commerce-lui este evidentă și fără întoarcere la comerțul clasic sută la sută. În ceea ce privește sustenabilitatea, se fac remarcate câteva modificări importante de comportament, cel puțin în privința folosirii mijloacelor de transport, fie personale, fie în comun. Astfel, unii dintre respondenți au declarat că folosesc mai mult transportul în comun sau bicicleta - 19%, alții folosesc alternative sustenabile pentru produsele pe care le cumpărau în trecut - 18%, iar unii chiar spun că achiziționează produse pe baza impactului pe care îl au asupra mediului - 18%. Pe de altă parte, sunt și persoane care încearcă să folosească cât mai puțin mașina și zboară mai puțin cu avionul - 16% sau, pur și simplu, sunt preocupați, la modul general, de reducerea emisiilor de carbon - 14% - și fac eforturi în acest sens.
Românii invocă, însă, ca principale aspecte care îi descurajează atunci când intenționează să cumpere produse sustenabile prețurile ridicate ale acestora - 19% sau marketingul înșelător - 16%.
La întrebarea privind Black Friday sau alte campanii de reduceri (Cyber Monday, Single Day etc.) din 2022, 61% au răspuns că nu au făcut cumpărături.
Comparativ cu anul 2021, 47% dintre respondenți au cheltuit mai puțin.
Dacă în 2021 procentajul respondenților care urmăreau campanii online era de 17%, în2022, odată cu trecerea pandemiei, acesta a scăzut la 9,4%, iar cea mai mare masă de respondenți (36%) au declarat că fac cumpărături atât în online, cât și în magazine.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice