Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Sondaj: Managerii din HoReCa consideră că lipsa personalului și instabilitatea economică vor afecta industria în 2025

Sondaj: Managerii din HoReCa consideră că lipsa personalului și instabilitatea economică vor afecta industria în 2025

Numărul 50-51, 18 dec. 2024 - 14 ian. 2025  »  Analize și sinteze

Peste o treime (37,6%) dintre antreprenorii și managerii care activează în industria HoReCa din România consideră că principala încercare a anului 2025 o va constitui lipsa personalului, în timp ce mai mult de un sfert (27,6%) se tem de schimbările legislative și reglementările guvernamentale, reiese dintr-un sondaj realizat de Hospitality Culture Institute, citat de Agerpres. Conform datelor centralizate în cercetare, 22,7% dintre respondenți cred că instabilitatea economică din România își va spune cuvântul în fața afacerilor din acest domeniu, pe parcursul anului viitor.

Totodată, estimările a 41,5% din totalul celor intervievați arată că anul 2025 va aduce cea mai mare creștere a segmentului de QSR (Quick Service Restaurant) & Fast Casual, pe când 29,3% sunt de acord cu dezvoltarea și mai accentuată a zonei de „take- away” și de livrări. În același timp, segmentul de fine dining și experiențe culinare va fi pe un trend ascendent.

Cea mai mare problemă a sectorului HoReCa va fi legată de lipsa personalului, consideră 37,6% dintre decidenții din domeniu, 27,6% vorbesc despre schimbările legislative și reglementările guvernamentale, iar 22,7% cred că instabilitatea economică își va spune cuvântul. Potrivit sursei citate, peste jumătate (51,4%) dintre manageri declară că, începând cu anul 2025, dar și în anii care urmează, sustenabilitatea va schimba fața industriei de ospitalitate și va atrage după sine și alte măsuri care pot menține competitivitatea la un nivel ridicat. În acest sens, 55,8% din totalul celor chestionați menționează inovațiile în servicii și meniu, 21,5% investițiile în marketing și publicitate și 18,8% reducerea costurilor operaționale.

La capitolul profitabilitate, veniturile pentru anul viitor vor rămâne relativ constante, în opinia a 33,1% dintre liderii industriei HoReCa, în timp ce 29,3% se așteaptă la o creștere ușoară a câștigurilor. La polul opus, 23,8% dintre respondenți anticipează o ușoară scădere a marjelor.

Sondajul a fost realizat în lunile octombrie și noiembrie pe un eșantion de 200 dintre cei mai reputați manageri și antreprenori din HoReCa, ale căror afaceri totalizează peste 25% din cifra de afaceri a sectorului.

În luna ianuarie 2025, pentru al optulea an consecutiv, Hospitality Culture Institute va da startul uneia dintre cele mai mari activități de cercetare și sondare a pieței de ospitalitate. Aceasta se va derula pe două direcții: cantitativ național (800 interviuri telefonice în: București, Iași, Cluj, Brașov și Timișoara), precum și pe segmentarea pieței în funcție de ocaziile de consum. Rezultatele cercetării vor fi gata două luni mai târziu, în luna martie.

Hospitality Culture Institute reunește lideri din ospitalitate, profesioniști din diverse industrii, arhitecți, reprezentanți media, antreprenori și manageri. Misiunea organizației este de a identifica tendințe cu impact economic, social, politic și cultural și de a împărțăși know-how și soluții aplicate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.