Sondaj: Trei sferturi dintre investitorii activi pe piaţa de terenuri au încheiat sau se aşteaptă să încheie tranzacţii în 2020
Numărul 42, 27 oct. - 2 nov. 2020 » Analize și sinteze
Aproximativ trei sferturi dintre investitorii activi pe piaţa de terenuri au încheiat tranzacţii în 2020 sau se aşteaptă să încheie tranzacţii până la sfârşitul anului, în pofida redresării economice care stagnează din cauza evoluţiei pandemiei, potrivit unui sondaj realizat de compania de consultanţă imobiliară Colliers International pe piaţa terenurilor, informează Agerpres. Sondajul a fost realizat în rândul a peste 90 de profesionişti activi pe acest segment imobiliar.
Piaţa de terenuri continuă să înregistreze tranzacţii, iar interesul investitorilor rămâne semnificativ, în ciuda semnelor de întrebare legate de redresarea economică pe fondul evoluţiei virusului. Aproximativ 60% dintre respondenţii la sondajul Colliers International din segmentul terenurilor au decis să meargă mai departe cu toate sau cu o parte din tranzacţiile care erau deja în curs în acest an, în timp ce 19% au identificat chiar oportunităţi pentru a iniţia noi tranzacţii în ultima perioadă.
În ceea ce priveşte activitatea din piaţă în 2020, 73% dintre investitorii intervievaţi au încheiat tranzacţii cu terenuri în 2020 sau se aşteaptă să încheie una până la finalul anului. „Activitatea de tranzacţionare de terenuri pare să se adapteze la o nouă normalitate. Ambele sondaje din acest an ne-au arătat un număr important de respondenţi care au finalizat tranzacţii cu terenuri în 2020, până la momentul efectuării sondajului respectiv, sau se aşteaptă să încheie tranzacţii până la sfârşitul anului - 71% în sondajul din primăvară, respectiv 73% în sondajul de toamnă. Pe lângă acestea, percepţia despre viitor este într-o notă pozitivă. 85% dintre cei chestionaţi recent au răspuns că se aşteaptă să încheie o tranzacţie cu terenuri în 2021. Rămâne însă de văzut cât de mult reprezintă previziuni bazate pe analize şi planificări concrete, şi cât doar aşteptări optimiste”, a declarat Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers International.
Aproape similar cu sondajul din primăvară, interesul de a achiziţiona în continuare terenuri este uniform distribuit între sectoare, majoritatea respondenţilor plasând terenurile pentru dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale (31%) sau de retail (25%) în topul alegerilor lor. În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor terenurilor, percepţia cu privire la evoluţia acestora în 2020 e similară între sondaje.
Totodată, respondenţii nu văd nicio schimbare majoră, ci mai degrabă variaţii în anumite cazuri, balanţa înclinând în sensul scăderii. Percepţia pentru 2021 înclină mai mult balanţa spre un trend de scădere, circa 60% dintre respondenţi aşteptându-se la o scădere a preţurilor la terenuri, într-o măsură mai mică (30% din respondenţi) sau mai mare (pondere similară, de 30% din respondenţi).
„Deşi există încă incertitudine cu privire la dinamica pieţei terenurilor în contextul epidemiologic actual, 62% dintre investitori se aşteaptă ca situaţia generală a sectorului imobiliar să devină satisfăcătoare până la sfârşitul anului 2021”, mai susţin autorii sondajului.
Jucătorii activi pe piaţa terenurilor sunt totuşi mai optimişti atunci când vine vorba despre propriul business, 29% aşteptând o revenire satisfăcătoare până la sfârşitul anului 2020, alţi 24% până la mijlocul lui 2021, iar 23% văd o revenire în a doua jumătate a anului viitor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial