Sorin Greu (FPSC): Interesul pentru achiziții de apartamente e în scădere, în contextul situației din Ucraina
Telex » Știri 15 martie 2022
Interesul clienților pentru achiziții de apartamente este în scădere în ultimele două săptămâni, în contextul situației din Ucraina, a declarat, într-o conferință de presă, vicepreședintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), Sorin Greu, citat de Agerpres. „În ultimele două săptămâni se simte o scădere a interesului pentru achiziții de apartamente. Noi am constatat chiar scăderea cu aproape 70% a accesărilor de pe site-urile dezvoltatorilor. Sunt anumite bănci care au oprit finanțările (…)”, a afirmat Sorin Greu.
Vicepreședintele FPSC a menționat că în ultimele două săptămâni mulți dezvoltatori imobiliari au decis de asemenea să pună „în stand-by” proiecte imobiliare.
„Consecințele sunt negative în primul rând pentru proiectele în derulare, pentru că nu se mai ating parametrii de vânzări și apar dificultăți în relația cu finanțatorii. Sigur, sunt foarte multe proiecte (...) care momentan au rămas în stand-by, cel puțin în ultimele 2-3 săptămâni, foarte mulți dezvoltatori se gândesc dacă mai accesează o finanțare, dacă mai demarează proiectul”, a precizat Sorin Greu.
La rândul său, președintele FPSC, Cristian Erbașu, a apreciat că, pe termen lung, situația din Ucraina va avea ca efect majorarea prețurilor la apartamente. „Pe termen lung, consecințele vor fi: o perioadă nu vor mai fi tranzacții, apoi, automat, dacă un an de zile tranzacțiile vor fi scăzute, nu se va mai construi, iar peste un an-doi, când încep să se reia, se vor relua brusc de la un preț cu 50% în plus sau de la preț dublu. O dată pentru că toate costurile se duc în sus, iar al doilea motiv va fi că nu vor exista apartamente pe piață, peste un an, un an și jumătate. Or, piața este speculativă, n-ai ce să faci. Și automat ceea ce va exista peste un an de zile sau doi ani, când oamenii vor începe din nou să-și pună problema să achiziționeze sau să investească în apartamente, vor constata că prețurile sunt mult mai mari decât acum sau acum câteva luni, iar aceste prețuri oricum vor avea un trend crescător, cauzat de creșterea galopantă a costurilor de achiziție”, a declarat Cristian Erbașu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile