MyWIZ, secretul contabililor de succes
Sorin Grindeanu: Autostrada Timișoara - Moravița va avea un important impact în consolidarea economiei din zona de vest a României

Sorin Grindeanu: Autostrada Timișoara - Moravița va avea un important impact în consolidarea economiei din zona de vest a României

Telex » Știri 29 august, 10:22  

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construcția autostrăzii Timișoara - Moravița, urmând ca aceasta să fie realizată într-o perioadă de maximum 48 de luni după semnarea contractului, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. "Banatul va avea o nouă autostradă! Încă o etapă importantă pentru construcția autostrăzii Timișoara - Moravița a fost parcursă, după ce Guvernul a aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici. Cei 72,93 km ai acestei autostrăzi, care va asigura legătura dintre Timișoara și Moravița (frontiera româno-sârbă), vor avea un important impact în consolidarea economiei din zona de vest a României", a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, contractul are o valoare de 14,59 miliarde de lei (cu TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.

"Noua autostradă (parte a rețelei TEN-T) va fi construită în totalitate pe raza județului Timiș, într-o perioadă de maximum 48 de luni (după semnarea contractului)", a adăugat ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.