Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Sorin Grindeanu: CFR SA a semnat primul contract de reînnoire a suprastructurii feroviare, finanțat din PNRR

Sorin Grindeanu: CFR SA a semnat primul contract de reînnoire a suprastructurii feroviare, finanțat din PNRR

Telex » Știri 31 martie 2023  

Compania Națională de Căi Ferate - CFR SA a semnat joi primul contract de reînnoire a suprastructurii feroviare, un contract finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 82,13 milioane lei, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. "Contractul semnat de Sucursala Regională CF Craiova are o valoare de 82,13 milioane lei (fără TVA) și vizează reînnoirea a 21 de km de cale ferată între stațiile Călinești - Golești - Pitești. În cadrul contractului, antreprenorul va executa lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii pe intervalul Călinești-Golești între km 95 și km 107,57, inclusiv pe liniile 1a, 1b, 5 și 6 din stația CF Golești (...)", a scris Grindeanu pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, durată de implementare a contractului este de 18 luni.

"Menționăm faptul că scopul lucrărilor de înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe cei 21 km CF este aducerea liniei în parametrii proiectați, creșterea vitezei maxime de circulație a trenurilor de călători la 120 km/h, eliminarea costurilor cauzate de restricții, creșterea eficienței activității de operare și maximizarea gradului de siguranță", precizează CFR SA.

De asemenea, lucrările de înlocuire la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe intervalul CF Chitila - Golești, pe o lungime totală de 196,7 km CF, vor fi executate în cadrul celor 2 loturi licitate de SRCF București, cu o valoare totală estimată de 663,6 milioane lei și care în prezent se află în etapa de evaluare a celor 4 oferte depuse.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.