MyWIZ, secretul contabililor de succes
Sorin Grindeanu: Estimez că în această toamnă va fi dat în circulație primul tren modernizat

Sorin Grindeanu: Estimez că în această toamnă va fi dat în circulație primul tren modernizat

Telex » Știri 17 iunie, 9:10  

Primul tren modernizat, format dintr-o locomotivă și 12 vagoane, va fi dat în circulație în această toamnă, iar până la sfârșitul anului va circula cu călători și primul tren nou, a scris, la finalul săptămânii trecute, pe pagina de Facebook, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. Ministrul Transporturilor a călătorit cu trenul spre litoral într-un vagon din InterCity-ul spre Constanța, care face parte din cele 6 vagoane modernizate recent de CFR Călători din fonduri proprii. El a precizat că "mai sunt multe de făcut pentru transportul feroviar".

"Se poate mai repede, și în condiții decente! După cum am promis, am călătorit cu trenul spre litoral. Mai sunt multe de făcut pentru transportul feroviar și sunt foarte conștient de necesitatea continuării investițiilor. Este doar un pas spre o normalitate pe care ne-o dorim fiecare dintre noi cu privirile la serviciile de transport public. Vagonul în care am călătorit din InterCity-ul spre Constanța face parte din cele 6 vagoane modernizate recent de CFR Călători din fonduri proprii", a notat ministrul.

Potrivit acestuia, cele 119 trenuri autopropulsate și 16 locomotive noi, achiziționate de ARF prin fonduri europene (PNRR, PT, CEF), dar și cele 139 de vagoane și 75 de locomotive care sunt acum în proces de modernizare, în baza unor contracte (finanțate prin PNRR) încheiate de CFR Călători, vor aduce treptat mai mult confort și siguranță în călătoriile pe calea ferată.

"Estimez că în această toamnă va fi dat în circulație primul tren modernizat (format dintr-o locomotivă și 12 vagoane) iar, până la sfârșitul anului, va circula cu călători și primul tren nou. Pentru a crea imaginea completă a dezvoltării transportului feroviar în următorii ani, vreau să mai aduc o clarificare: cele 119 trenuri noi autopropulsate au o configurație asemănătoare cu a garniturilor de metrou și reprezintă practic echivalentul a aproximativ 450 de vagoane și 119 locomotive", a adăugat ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.