Sorin Grindeanu: Ne-am propus ca legătura dintre A1 și A2, pe varianta sudică a autostrăzii A0, să fie finalizată până la jumătatea anului viitor
Telex » Știri 16 noiembrie 2023
Toată legătura dintre A1 și A2, pe autostrada A0, varianta sudică, urmează să fie dată în circulație undeva la mijlocul anului viitor, iar pe primii 20 și ceva de kilometri se va putea circula chiar din acest an, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. Oficialul a efectuat o vizită de lucru pe Loturile 1, 2 și 3 ale obiectivului de investiții Autostrada A0 Sud.
"Am vrut să văd acum cum stăm pe loturile 2 și 3 și suntem în următoarea situație: lotul 2 este aproape finalizat, suntem pe la 95% progres, poate chiar mai bine; în schimb, mi-aș dori, și am toate asigurările din partea constructorului, ca lotul 3, partea care se duce până la DN4, adică la descărcarea sau la drumul spre Călărași, să se termine tot în acest an, astfel încât să facem o legătură de aici până la DN4 și să folosim inclusiv 7 km în plus din lotul trei, care, în principiu, în primele luni ale anului viitor, pentru că și acolo suntem undeva în jur de 80%, vor fi dați și acei kilometri în circulație. Există șanse ca și acei 7 km de care vorbeam din lotul trei să poată fi dați în circulație anul acesta. Acesta este un lucru foarte bun și face parte din ceea ce ne-am propus ca, până undeva la jumătatea anului viitor, adică undeva un sfârșit de iunie-iulie, să fie finalizată toată legătura dintre A1 și A2, pe autostrada A0, varianta sudică", a spus ministrul.
El a precizat că a avut discuții cu constructorul lotului 3 al autostrăzii și că speră ca în perioada următoare mobilizarea în ceea ce îi privește să fie una mult mai bună, astfel încât termenul de mai-iunie 2024 să fie atins.
"Termenul lor de finalizare este 2024. Ei deocamdată nu se află în întârziere. Pe mine mă interesează să păstreze ceea ce se scrie în contract, și anume ca pe acest lot 3 să se termine lucrările undeva la începutul verii anului viitor, astfel încât, așa cum am spus, toată varianta sudică, de la A1 până la A2, să fie terminată și să se meargă spre mare fără să se intre în București, folosind autostrada", a explicat Sorin Grindeanu.
În ceea ce privește varianta nordică, ministrul Transporturilor a anunțat că vineri urmează să facă și acolo o vizită de lucru și că sunt aproximativ 20 km pentru care ar putea începe procedurile de recepție undeva la începutul săptămânii viitoare.
"Deci și acolo vom da în circulație un lot important care va face legătura deocamdată între DN1 și A3, adică autostrada spre Ploiești, urmând ca acea bucată care lipsește - din cauza unor greșeli, din punctul meu de vedere, făcute în trecut, când s-au făcut lotizările - să reușim cu cei care au în lucru deja lotul 3 să terminăm undeva anul viitor, să putem să facem legătura și de la A3 la DN2. Asta este o lucrare, de asemenea, importantă. Deci vineri o să vedem și pe A0 Nord lotul 2, care va fi recepționat săptămânile viitoare", a afirmat Sorin Grindeanu.
Acesta a precizat că pe A0 Nord în urmă cu aproximativ o lună - două s-a trecut de faza contestațiilor repetate, procesul fiind încheiat, și toate cele patru loturi au contract.
"Lotul 2 deja îl recepționăm, la celelalte se va intra în execuție. Lotul 4, de exemplu, e unul destul de scurt, vorbim de 4 km, acolo lucrurile trebuie să se desfășoare foarte repede. Doar că au fost aceste blocaje, în primul rând pe lotul 1, pe nord, unde am avut diverse licitații, contestate decizii, CNSC-uri, curți de apel, ca să se ajungă într-un final tot la ceea ce a zis CNAIR în urmă cu vreun an jumate, adică același câștigător. Nu e singurul caz. (...) Cred că pe A0 sud, din acest an se va putea circula pe 20 și ceva de kilometri, adică cei peste 16 din lotul 2 și cu încă 7 din lotul 1, plus încă 20 km se vor da în circulație pe A0 Nord", a punctat Sorin Grindeanu.
La rândul său, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a reiterat că pe semi-inelul sudic la mijlocul anului viitor ar trebui să se circule pe toți cei peste 50 de kilometri de autostradă, respectiv legătura între autostrada A1 de la Pitești și autostrada A2 care duce la Constanța, iar semi-inelul nordic undeva în 2026 ar trebui să fie finalizat și acesta.
"Avem două loturi la care am semnat contractele anul acesta, vorbesc de lotul 1 și lotul 3, contracte care acum se află în faza de proiectare, iar celelalte două contracte, lotul 2 este aproape finalizat, urmează să participăm la darea în circulație anul acesta, iar pe lotul 4 - este acel lot scurt, dar care reprezintă un viaduct cu precădere - urmează să începem lucrările. Tot așa, avem faza de proiectare finalizată, mai așteptăm un aviz de mediu. Acolo vorbim de o zonă protejată, Natura 2000. Am îndeplinit toate procedurile de mediu, urmează să fie emis și acest ultim aviz. Este cert un lucru: tot ce înseamnă traficul de tranzit dinspre Nădlac spre Constanța va circula acum pe această autostradă, astfel încât Bucureștiul și zona limitrofă lui nu vor mai fi afectate, ceea ce înseamnă o reducere considerabilă a timpilor de parcurgere a distanțelor în București", a precizat Pistol.
În ceea ce privește Centura veche a Capitalei, Cristian Pistol a reamintit că au fost finalizate toate pasajele denivelate, la Mogoșoaia, Domnești, Oltenița și Berceni și a mai rămas lotul reziliat de la DN2- A2, care ar trebui modernizat, cu pasajul de la Cernica, dar în zilele următoare, respectiv sfârșitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare, va fi lansată din nou procedura de execuție.
Referitor la numărul de kilometri de autostradă ce urmează să fie dați în folosință anul acesta și anul viitor, ministrul Transporturilor a reiterat că ținta este de 250 km de autostradă și drum expres, și "este mai mult decât realizabilă". "Anul acesta, la modul cum se văd lucrurile aici, pe A0 Nord, pe Craiova-Pitești încă 30 km, pe Chețani - Câmpia Turzii, plus cei 13 km care s-au dat deja tot pe autostrada Transilvania, anul acesta acel nivel de 100 km va fi atins. Dar pe mine mă interesează mai mult ca ceea ce am spus și anume ca până la finalul anului 2024, în 2 ani de zile, să fie 250 km minimum. Și să știți că o să fie, să nu aveți dubii", a punctat Sorin Grindeanu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național