Sorin Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanța va fi inaugurat la 15 mai
Telex » Știri 22 aprilie, 9:25
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanța va fi inaugurat la data de 15 mai, a anunțat, vineri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. "Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța. Acesta este mesajul pe care l-am avut astăzi (vineri, n.r.) în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports). Proiectul comun, cu o valoare de peste 82 de milioane de euro, dezvoltat deja cu Administrația Portului Constanța, în baza Memorandumului semnat în iunie 2022, a căpătat contur, iar pe 15 mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off)", a precizat oficialul.
Ministrul de resort a adăugat că anul 2023 a fost unul al recordurilor absolute în ceea ce privește traficul de mărfuri în Portul Constanța, "iar tendința de creștere se menține și în anii următori".
"De aceea, suntem interesați de atragerea de finanțări pentru creșterea capacității portuare pentru reducerea timpilor de descărcare/încărcare a navelor, fluidizarea fluxului de nave în bazinele portului, extinderea capacităților de stocare și a rețelelor rutiere și feroviare din cadrul Portului", a punctat demnitarul.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, zilele trecute, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România și Emiratele Arabe Unite, țara noastră dorind expertiză și finanțare pentru o serie de proiecte de interes internațional. "Am discutat acum, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România și Emiratele Arabe Unite. Propunerile noastre au vizat în special sectoarele aerian, rutier și feroviar. Mai exact, România își dorește expertiză și finanțare pentru o serie de proiecte de interes internațional. Astfel, le-am transmis oficialilor emiratezi și reprezentanților companiilor din EAU că avem deja primele rezultate ale cooperării dintre România și Emiratele Arabe Unite. Mai exact, la jumătatea lunii mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off), un proiect comun dezvoltat de compania portuară din Dubai (DP World) cu Administrația Portului Constanța, în baza memorandumului semnat autoritățile române și emirateze", a scris ministrul pe propria pagină de Facebook.
Potrivit sursei citate, autoritățile au în vedere continuarea acestei colaborări cu EAU și pe alte proiecte.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial