Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Sorin Grindeanu: Până la finele anului se va putea circula cu trenul cu 160 km/oră între Curtici și Sighișoara

Sorin Grindeanu: Până la finele anului se va putea circula cu trenul cu 160 km/oră între Curtici și Sighișoara

Telex » Știri 6 iunie, 9:37  

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, în cadrul unei vizite în județul Alba, că până la sfârșitul acestui an se va putea circula cu trenul între Curtici și Sighișoara cu viteza de 160 kilometri la oră. "Până la sfârșitul acestui an, de la Curtici până la Sighișoara se va circula pe o linie reabilitată, modernizată complet, care va permite viteza de 160 kilometri la oră", a afirmat ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.

În ceea ce privește tronsonul dintre Sighișoara și Brașov, Sorin Grindeanu a evitat să avanseze un termen privind finalizarea, arătând că acolo lucrările sunt în întârziere.

"Acolo au început acele săpături la cele două tunele între Cața și Apața. Au fost aduse cele două TBM-uri, acele mașinării mari care sfredelesc munții. Mai trebuie să vină încă două. Acolo sunt în întârziere domnii de la acea companie. (...). Am fost în urmă cu vreo cinci luni, o să merg și în perioada următoare. Nu aș vrea să dau un termen, pentru că am evitat tot timpul când cei cu care am discutat nu au fost serioși. O spun deschis, acel proiect are, în acest moment, un constructor care nu e serios și să îmi iau eu angajamente în fața oamenilor fără să am în spate un constructor serios, am evitat", a spus ministrul Grindeanu.

În vara anului trecut, Sorin Grindeanu a solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare pe linia de cale ferată Apața-Cața să se finalizeze la sfârșitul anului 2024, după ce a constatat un progres lent pe acest șantier.

"Progres extrem de slab pe șantierul liniei de cale ferată Apața-Cața (28,2 km), parte a Coridorului feroviar Rin- Dunăre. Contractul, semnat în anul 2020, a ajuns la doar 17,5% progres fizic și în continuare se prefigurează întârzieri. Am solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare să se finalizeze la sfârșitul anului viitor (2024). În cazul în care situația nu se îmbunătățește, mă aștept să fie aplicate sancțiuni contractuale dure", a scris ministrul Transporturilor în august 2023, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Sorin Grindeanu a vizitat miercuri, în județul Alba, noul terminal multimodal de la Aiud, o investiție de 21 milioane de euro, inaugurat la mijlocul lunii mai de compania emirateză Dubai Port World (DP World). Potrivit investitorilor, terminalul de lângă Aiud va conecta mult mai ușor producătorii și exportatorii din zona Transilvaniei de Marea Neagră, Marea Nordului și Marea Adriatică, precum și de restul Europei continentale, prin transport de cale ferată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.