Sorin Grindeanu: Până la sfârșitul anului viitor este realizabil să dăm în circulație minimum 250 km de autostradă și drum expres
Telex » Știri
21 septembrie 2023
Minimum 250 de kilometri de autostradă și drum expres este "realizabil" să-i dăm în circulație, până la sfârșitul anului viitor, iar până în 2030 România poate atinge încă 1000 de kilometri, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. "Joi (21 septembrie 2023, n.r.) dăm în circulație cei 13 km din Autostrada Transilvaniei. E vorba de secțiunea Nușfalău - Suplacu de Bacău. Se ajunge, într-un final, după 30 și ceva de ani de la Revoluție, să atingem în sfârșit borna de 1.000 km de autostradă și drum expres. Dați-mi voie să închid cu o dorință: că pentru următorii 1.000 km sunt convins că nu se mai așteaptă 30 și ceva de ani ca să se atingă această bornă. În acest moment sunt contractați aproape 760 km de drum expres și autostradă, deci contracte semnate. Asta înseamnă că sunt în derulare termenele de finalizare. Până la ultimul dintre ele, termenul este 2028. Deci, să zicem că, în cinci ani, ar trebui ca cel puțin acești 760 km să fie în plus. Mai mult decât atât, sunt încă 500 km, astăzi când vorbim, aflați în diverse stadii ale licitațiilor înainte de semnarea contractelor, ceea ce ne face să fim optimiști că, până maxim în 2030, să atingem cealaltă mie de kilometri", a spus Sorin Grindeanu. Acesta a adăugat că "este absolut realizabil" ca "până la sfârșitul anului viitor să dăm în circulație minimum 250 km de autostradă și drum expres în România".
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc