Sorin Grindeanu: Ultimii 10 kilometri din lotul 1 de pe A0 Sud vor fi dați miercuri în circulație

Sorin Grindeanu: Ultimii 10 kilometri din lotul 1 de pe A0 Sud vor fi dați miercuri în circulație

Telex » Știri 29 iulie, 10:24  

Ultimii 10 kilometri din lotul 1 de pe A0 Sud vor fi dați miercuri în circulație, ceea ce înseamnă că vom avea peste 50 de kilometri de autostradă în jurul Bucureștiului, din aproximativ 100 de kilometri, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. "Miercuri se vor da în circulație ultimii 10 kilometri din lotul 1 de pe A0 Sud, o parte din ei fiind inaugurați anul trecut și la începutul anului acesta. Cert este că pe A0 Sud, odată cu inaugurarea și a acestor 10 kilometri, se va circula pe mai mult de 33 de kilometri de autostradă de la DN6, adică drumul spre Alexandria, până la intersecția cu A2. De asemenea, anul trecut au fost dați în circulație 20 de kilometri pe A0 Nord. Vorbim de peste 50 de kilometri de autostradă în jurul Bucureștiului din aproximativ 100, deci suntem cam la jumătate", a precizat Sorin Grindeanu într-o conferință de presă susținută după verificarea lucrărilor la obiectivul de investiții rutiere Autostrada A0 Sud, lotul 1 (zona nodului rutier cu Autostrada A2).

În ceea ce privește lotul 3 al A0, ministrul a menționat că lucrările au ajuns la peste 70%, însă sunt 3-4 puncte critice pe care constructorul trebuie să le depășească în lunile viitoare, în așa fel încât în această toamnă să intre în circulație.

"Eu am fost împreună cu domnul director (directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, n.r.) pe lotul 3 de autostradă, cel care face legătura acestei autostrăzi A0 cu A1, Autostrada spre Pitești. Sunt trei-patru puncte critice pe care trebuie să le depășească în lunile viitoare. Sunt câteva pasaje, este o relocare masivă de utilități, repet, sunt 3-4 puncte critice pe care trebuie să le depășească, astfel încât în această toamnă să dăm drumul în circulație. Monitorizăm atent această lucrare și eu și domnul director, astfel încât, repet, în această toamnă să putem circula de la A1, adică autostrada care vine dinspre Pitești, pe autostradă în jurul Bucureștiului, pe varianta sudică, până la Constanța. Cu alte cuvinte, pe scurt, dacă vă veți urca pe autostradă, să spunem la Craiova, fiindcă trebuie să se termine și acele tronsoane anul acesta, veți putea merge pe autostradă până la Constanța, la sfârșitul acestui acestui an", a explicat Grindeanu.

În ceea ce privește fondurile alocate sectorului, oficialul MTI a menționat că 80% din sumele accesate din Planul de Redresare și Reziliență al României (PNRR) au fost cheltuite de transporturi.

"Acum, legat de bani, eu știu că astăzi când vorbim cam 80% din sumele care au fost accesate din PNRR, cheltuite din PNRR, au fost cheltuite de transporturi. Ceea ce e un lucru bun. Și un și mai bun lucru este că atât timp cât aceste sume merg în investiții, asta se va vedea în creștere și se vede în creștere economică. Dovada cea mai bună, dacă vreți, este la ministerul pe care îl conduc. Când am preluat acest minister, bugetul era cel mai mare de până atunci din istorie, de 14 miliarde (lei n.r.). Astăzi când vorbim, fără rectificările care probabil vor veni, adică la doi ani după, vorbim de un buget de peste 30 de miliarde, deci mai mult decât dublu. Asta spune tot ceea ce cred eu că înseamnă investițiile în autostrăzi, lucrările în autostrăzi și căi ferate", a adăugat ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.