S&P Global: Recesiunea din zona euro va fi mai moderată decât s-a estimat
Telex » Știri 5 ianuarie 2023
Declinul activității economice în zona euro la finalul anului trecut a fost mai redus decât s-a crezut inițial, datorită atenuării presiunii prețurilor, arată datele publicate de S&P Global, care sugerează că recesiunea ar putea fi moderată, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, a urcat la 49,3 puncte în decembrie, de la 47,8 puncte luna precedentă, în timp ce datele preliminare indicaseră un nivel de 48,8 puncte în decembrie. Totuși, decembrie este a șasea lună în care indicele PMI este sub nivelul de 50 de puncte.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
"Economia zonei euro a continuat să se deterioreze în decembrie, dar ritmul a fost moderat pentru a doua lună consecutiv, indicând că declinul va fi mai redus decât s-a estimat inițial. Cu toate acestea, există puține dovezi care să sugereze că economia zonei euro ar putea reveni curând la o creștere stabilă", a apreciat Joe Hayes, economist la S&P Global Market Intelligence. Dovezile privind intrarea în recesiune a zonei euro au crescut, iar un sondaj realizat recent de Reuters în rândul economiștilor indică o probabilitate ridicată, fiind previzionat un declin al PIB-ului de 0,3% în trimestrul patru din 2022 și de 0,4% în primele trei luni din 2023.
Indicatorul PMI din sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a urcat la 49,8 puncte în decembrie, de la 48,5 puncte luna precedentă, în timp ce datele preliminare indicaseră un nivel de 48,5 puncte în decembrie.
Presiunea prețurilor în sectorul serviciilor s-a atenuat în decembrie, deși a rămas la un nivel ridicat.
Luna trecută, indicele prețurilor de producție a scăzut la 61 puncte, de la 62,3 puncte în noiembrie. Este cel mai redus nivel din august 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național