Spectacole de apă, muzică și lumini în Capitală, pentru 100 de ani de la prima medalie olimpică în România
Telex » Știri 22 iulie, 12:33
Spectacole de apă, muzică și lumini celebrează spiritul sportiv românesc la Fântânile Urbane din Piața Unirii din Capitală. Astfel, de vineri, 26 iulie, se va introduce o nouă temă de spectacol, „Simfonia Campionilor”, informează Mediafax.
În contextul celebrării a 100 de ani de la câștigarea primei medalii olimpice de către România, noua temă a spectacolelor de apă, muzică și lumini din centrul Bucureștiului reprezintă, de fapt, un tribut adus excelenței și perseverenței sportivilor noștri, transformând Fântânile Urbane într-o scenă vibrantă a performanței și inspirației.
Totodată, în premieră, doar în weekend-ul de 26, 27 și 28 iulie, vizitatorii Fântânilor Urbane vor avea parte, la finalul show-urilor de apă, muzică și lumini și de spectacole cu peste 150 de drone, care vor reprezenta disciplinele sportive care au adus glorie olimpică țării.
Programate în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, spectacolele de la Fântânile Urbane din Piața Unirii, cu o durată de aproximativ 45 de minute, se desfășoară anul acesta cu începere la ora 21:30 în luna iulie, de la ora 21:00 în luna august, iar în septembrie, de la ora 20:00.
Accesul este gratuit pentru toți vizitatorii, iar în zilele și în intervalul orar al spectacolelor, traficul rutier este restricționat pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântânilor).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice