Spectacole de idei și imagini la Muzeul Municipiului București
Numărul 41, 19-25 oct. 2022 » Eveniment
Am avut numeroase prilejuri să consemnăm inițiative valoroase ale Muzeului Municipiului București, o instituție caracterizată prin ceea ce se numește spirit creativ, inovativ. Începând cu grilajul care înconjoară sediul principal al acestui lăcaș de istorie, cultură și artă (Palatul Suțu, situat în imediata vecinătate a Pieței Universității) care se înnoiește mereu cu panouri tematice, adevărate expoziții stradale și terminând cu dezbaterile desfășurate în filialele situate în aproape toate sectoarele Capitalei, totul poartă pecetea adaptării „din mers” la cerințele publicului larg.
O confirmă, între multe alte exemple, expoziția stradală care înfățișează în antiteză imagini din Bucureștiul anului 1989 și fotografii din aceleași unghiuri care prezintă aspecte din prezent. Comparațiile sunt mai mult decât edificatoare. Poate că bucureștenii, preocupați de treburile cotidiene, nu au receptat, în toată amploarea lor, remarcabile transformări urbanistice și, de aceea, șocul este puternic. Am urmărit preț de un sfert de oră trecătorii, de ordinul zecilor, care s-au oprit în fața fiecărui panou cu fotografiile aferente și n-a fost deloc dificil să se citească pe fețele lor satisfacție și chiar emoție. Nu degeaba se spune că o fotografie reușită valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Ceea ce nu înseamnă, în niciun fel, că evenimentele care se bazează pe puterea cuvântului sunt mai puțin interesante, mai puțin atractive.
La filiala muzeului, găzduită de Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), s-au reluat, după pauza impusă de pandemie, ciclurile de dezbateri intitulate „Ideea în agora”. Tematica abordată, participarea prestigioasă, personalitatea prezentatorilor de comunicări, materiale documentare au atras un public numeros, dornic să cunoască, să înțeleagă și să promoveze autentice valori umaniste. Dezbaterile programate pentru luna octombrie au fost consacrate raporturilor dintre natură și societate și dintre om și urbanism. Pentru luna noiembrie, sunt prevăzute mai multe dezbateri, una dedicată lui Ioan-Petru Culianu, alta conceptului de „om nou”, așa cum a evoluat în decursul istoriei recente, și a treia consacrată modalităților de combatere a populismului contemporan. Este de menționat că la edițiile din anul inaugural 2017 au participat invitați (care au susținut referatele), intelectuali de vază din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Israel, Turcia, Brazilia. Această tradiție se păstrează și capătă noi valențe la fiecare manifestare.
Toate dialogurile au vizat spiritul public, căile și mijloacele de implicare a celor mai diverse segmente ale populației în mișcările de idei care prezintă interes în special din perspectiva unor probleme vitale pentru existența umanității în prezent și în viitor. De aici, interesul, aprecierea deosebită a participanților la reluarea dezbaterilor, ca prefață la următoarele întâlniri-eveniment, care vor conferi vieții științifice și cultural-artistice bucureștene un plus de valoare intelectuală, un spectacol de idei inspirat din realități și cu capacitatea de a transforma în bine realitățile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial