MyWIZ - Business în cloud
Sprijin de peste un miliard de lei pentru fermierii din sectoarele vegetal și zootehnic

Sprijin de peste un miliard de lei pentru fermierii din sectoarele vegetal și zootehnic

Telex » Știri 3 martie 2022  

Executivul a adoptat o Hotărâre prin care se aprobă plafoanele alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2021. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), „suma totală a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic este de 223.976.950 euro, în echivalent 1.108.125.958 lei și se asigură din bugetul MADR, pentru anul 2022. Beneficiari vor fi peste 810.000 fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru accesarea ANT”.

„Am majorat atât cuantumul sprijinului acordat fiecărui fermier, cât și bugetul destinat acestor măsuri. Pentru sectorul vegetal, am prevăzut o alocare bugetară dublă față de anul trecut, peste 88 de milioane de euro, iar pentru zootehnie bugetul alocat este de 135 milioane de euro, o creștere de peste 6 ori față de anul trecut. Pentru că știu cât este de important pentru fermieri să primească la timp sprijinul oferit, anul acesta banii pentru această formă de sprijin ajung mai devreme în conturile beneficiarilor. Fermierii români au nevoie de stabilitate în activitatea lor, astfel încât să poată face investițiile necesare pentru a obține producții de calitate, la un nivel ridicat”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Plafoanele alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul vegetal sunt în sumă totală de 88.562.700  euro și se repartizează astfel: 85.301.500 euro pentru culturile amplasate pe teren arabil; 5.500 euro pentru in pentru fibră și cânepă pentru fibră; 1.656.200 euro pentru tutun; 84.000  euro pentru hamei; 1.515.500 euro pentru sfeclă de zahăr.

Plafoanele alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic sunt în sumă de 135.414.250  euro și se repartizează astfel: 18.516.917 euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte; 77.839.917 euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne; 39.057.417 euro pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine.

Cuantumurile per unitate de măsură se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor stabilite prin prezentul act normativ la numărul total de hectare/ la cantitățile de lapte livrate și/sau vândute direct eligibile/efectivele eligibile pentru anul 2021, corespunzătoare fiecărui ANT.

Plafoanele alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din OUG nr. 11/2021.

UPDATE: HG nr. 294/2022 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii  în sectoarele vegetal și zootehnic a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 211 din 3 martie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.