Sprijin financiar de urgență de 2 lei/litrul de motorină pentru fermierii din sectorul vegetal
Telex » Știri 15 septembrie 2023
Guvernul a fost aprobat Hotărârea privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase. Valoarea sprijinului unitar excepțional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului național tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere.
„Prin adoptarea acestui act normativ, o parte dintre fermierii români din sectorul vegetal beneficiază de un sprijin total din partea Guvernului de 3,63 de lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din prețul carburantului”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de 304.916.642,16 lei din care 147.118.905 lei FEGA și 157.797.737,16 lei de la bugetul de stat. Sprijinul se acordă în baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1343 al Comisiei din 30 iunie 2023 și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creșterea importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.
Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgență este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale. Plata acestui sprijin urmează a se face până la 31 decembrie 2023.
MADR reamintește că derulează în continuare Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul 2022, 1,63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgență prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național