MyWIZ, secretul contabililor de succes
Sprijin financiar pentru companiile din sectorul HoReCa afectate de criza COVID-19

Sprijin financiar pentru companiile din sectorul HoReCa afectate de criza COVID-19

Telex » Știri 4 ianuarie 2021  

Peste 73.000 de companii din sectorul HoReCa vor beneficia de un ajutor de maximum 800.000 euro ca urmare a aprobării OUG nr. 224/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.330 din 31 decembrie 2020. Actul normativ stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și reglementarea unor măsuri fiscale. Scopul schemei de ajutor de stat este de a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic, prin acordarea unui ajutor nerambursabil destinat acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri sau rulaj, în cazul agențiilor de turism, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%, pentru următoarele tipuri de emitenţi, înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României: agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990; structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590; structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.

Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin această schemă este de 800.000 euro/întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea plafonului maxim de 800.000 euro/întreprindere este cursul BNR valabil la data emiterii contractului de finanțare.

Întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească, între altele, următoarele condiții pentru a fi eligibile: nu au mai primit un alt ajutor conform secțiunii 3.1 din Comunicare sau, dacă au primit, ajutorul primit însumat cu cel primit în baza prezentei scheme nu depășește 800.000 euro; nu se află în insolvență la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat.

Prin această schemă se acordă ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism. Semnarea contractului de finanțare cu beneficiarul în cadrul schemei se va face până cel târziu la data de 30 iunie 2021, iar plata sumelor în 30 de zile de la semnarea contractului de finanțare

Bugetul schemei de ajutor de stat este estimat la 500 milioane euro, echivalent lei.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat au obligația menținerii activității pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni de la data semnării contractului de finanțare, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activității comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni.

Înregistrarea pentru obținerea ajutorului de stat se realizează prin parcurgerea următoarelor etape de către solicitant: a) înregistrarea prin accesarea sistemului informatic dedicat acestui program și completarea formularului electronic de înscriere de către solicitant; b) depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la ajutoarele de stat primite în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, ajutoarele de minimis, precum și la ajutoarele care se încadrează în domeniul de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii; c) depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul că firma nu era în dificultate la 31 decembrie 2019, cu excepția microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie 2019 și care au obligația îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (4) și (5); d) depunerea situațiilor financiare anuale; e) depunerea online a balanțelor de verificare lunare pentru urmărirea trasabilității plăților; f) depunerea online a raportărilor contabile semestriale; g) depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul că nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Verificarea îndeplinirii condiției se realizează de către furnizorul ajutorului de stat; h) depunerea declarației pe propria răspundere a beneficiarului, conform Recomandării Comisiei Europene nr. 4.885 final din data de 14.07.2020 privind condiționarea acordării sprijinului financiar public de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale, condiționează acordarea sprijinului financiar de lipsa legăturilor între jurisdicțiile necooperatiste, din care să rezulte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1. nu este rezident în scopuri fiscale sau înmatriculat în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale; 2. nu este controlat, direct sau indirect, de către acționarii din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante, în funcție de beneficiarul real; 3. nu controlează, direct sau indirect, filialele sau nu deține unități permanente proprii în jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale; 4. nu împarte dreptul de proprietate cu întreprinderile din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale; i) primirea în aplicația informatică a mesajului de confirmare a înregistrării solicitării de acordare a ajutorului de stat.

Ajutoarele de stat se recuperează integral în cazul în care se constată:
- nerespectarea condițiilor de eligibilitate pe toată durata de derulare a schemei;
- nerespectarea obligației menținerii activității;
- declarații incomplete sau neconforme cu realitatea pentru a obține ajutorul de stat.

În termen de 30 de zile de la data publicării actului normativ, MEAT va emite Ghidul de implementare a acestei scheme de ajutor de stat.

Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării sale până la 30 iunie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 31 decembrie 2021.

Schema de ajutor de stat intră în vigoare doar după autorizarea acesteia de către Comisia Europeană. Valabilitatea schemei de ajutor de stat poate fi prelungită doar după obţinerea aprobării din partea Comisiei Europene.

Ajutoarele de stat acordate în cadrul acestei scheme vor fi cumulate cu toate ajutoarele de stat acordate în baza Comunicării Comisiei – cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de covid-19 şi se supun limitelor de cumul stabilite în cadrul capitolului 3.1 al aceleiaşi comunicări a Comisiei.

Conform OUG nr. 224/2020, contribuabilii obligați la plata impozitului specific potrivit Legii nr. 170/2016 nu datorează impozit specific pentru perioada 1 decembrie 2021 – 31 martie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.