Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
„Ştafeta” între generaţii – continuitate şi adaptare la noile cerinţe ale profesiei contabile

„Ştafeta” între generaţii – continuitate şi adaptare la noile cerinţe ale profesiei contabile

Numărul 32-33, 22 aug. - 4 sept. 2017  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Debreczeni Janos, președinte de onoare al Filialei CECCAR Covasna 

Alexandra Rizea: Bogata și îndelungata dvs. activitate profesională, consacrată și prin calitatea de președinte de onoare al Filialei CECCAR Covasna, ne oferă prilejul de a vă ruga să prezentați cititorilor noștri principalele etape ale unei cariere care poate oferi elemente utile tinerelor generații.

Debreczeni Janos: În anul 1975 am terminat Facultatea de Științe Economice, secția Finanțe din Cluj-Napoca. Potrivit uzanțelor din perioada respectivă, am optat, la repartiție, pentru un post la Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară (BAIA), sucursala Sf. Gheorghe. Aici am lucrat ca inspector de finanțare până în anul 1983. Din anul 1979 am predat contabilitate la Liceul Economic din Municipiul Sf. Gheorghe. Am continuat această activitate, de „profesor cu ore”, vreme relativ îndelungată, până în anul 2002. 

Este interesantă această simbioză între activitatea practică și cea didactică. În ce măsură s-au completat și s-au influențat reciproc?

La bancă am acumulat o bogată experiență privind finanțarea producției și a investițiilor în agricultură, ceea ce mi-a permis să dau mai multă substanță cursurilor de contabilitte predate liceenilor. În acest mod, m-am simțit implicat profesional și moral într-un proces numit, în general, „predare de ștafetă”. În ambele ipostaze am avut nenumărate izvoare de satisfacție. De altfel, după 1983, am avut posibilitatea să aprofundez cunoștințele de ordin teoretic și practic în calitate de contabil-șef la Baza Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială (BJATM) din Sf. Gheorghe. Aici am lucrat până în anul 1990. 

Deci, până la începutul procesului de tranziție spre economia de piață…

Da, a fost o perioadă dificilă întrucât aproape totul reprezenta o premieră care impunea și o adaptare profesională pe măsură. În intervalul 1990-1993 am fost director adjunct la Administrația Financiară Sf. Gheorghe – structură care s-a transformat, ulterior, în Direcția Generală a Finanțelor Publice. M-am ocupat, în această calitate, de impozite și taxe. A fost nevoie de pregătirea și punerea în aplicare a unor măsuri specifice economiei de piață și pentru finanțele publice, implicându-mă, la nivelul județului, în conceperea și adoptarea unor măsuri menite să transpună în practică noua legislație. Astfel, mărturisesc că, de atunci și până în prezent, temele fiscalității au rămas pentru mine o adevărată pasiune. Tot sub impactul transformărilor determinate de tranziția spre economia de piață, în anul 1994 m-am întors la BJATM Sf. Gheorghe, care căpătase o nouă denumire – COMAT SA Sf. Gheorghe – pe postul de director economic. Astfel, am avut posibilitatea să particip nemijlocit la privatizarea acestei societăți prin metoda MEBO. În această privință, ar fi multe de rememorat și comentat, dar ceea ce este important de reținut vizează, pe de-o parte, posibilitatea de a fi aprofundat principii, criterii și practici transferului de proprietate, iar pe de altă parte, de a consemna că, din păcate, în cazul firmei respective, și nu numai, privatizarea prin MEBO a însemnat mai degrabă un eșec. Societatea COMAT nu mai există. A avut aceeași „soartă” cu a multor altor întreprinderi. În ceea ce mă privește, în anul 2001 „m-am privatizat”: am devenit liber profesionist în propria societate de contabilitate și expertiză, CONT EXP SERVICE SRL, unde activez și în prezent. În această perioadă am făcut o „investiție” bună, respectiv am finanțat studiile fiului meu la Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca. După terminarea studiilor a venit la societate, a devenit asociat, este expert contabil și consultant fiscal. 

Este o concretizare a ideii pe care ați emis-o la începutul interviului, cea de „predare a ștafetei între generații”. O „ștafetă” care a implicat, desigur, și transmiterea experienței dvs. profesionale, inclusiv în calitate de membru al CECCAR.

Într-adevăr, din 1996 am devenit membru al CECCAR ca expert contabil, calitate pe care am dobândit-o din 1993, în cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Din anul 2001 am devenit un membru activ în Filiala CECCAR Covasna, participând la reuniunile profesionale de înaltă calitate inițiate și organizate de fostul președinte Demeter Anton. În calitate de membru în Consiliul filialei, am pus bazele colaborării cu ASIMCOV (Asociația IMM din județul Covasna) și Camera de Comerț și Industrie, în special în privința modalităților de aplicare a noutăților legislative, cu accent pe cele fiscale și contabile. Am amintit toate acestea pentru că ele au constituit o parte a „acumulărilor” conținute de transferul de cunoștințe, de bune practici către fiul meu, către colegii lui de generație. 

Întrucât funcția de președinte de filială (pe carte ați deținut-o în perioada 2002-2011) a implicat mari responsabilități, ce anume considerați că a îndreptățit încrederea pe care v-au acordat-o colegii?

La preluarea funcției, în anul 2002, am propus continuarea și aprofundarea activității de pregătire profesională a membrilor, activitate orientată spre asimilarea și aplicarea a tot ceea ce a adus și aduce nou profesia noastră. Pe lângă ședințele lunare cu tematici la care am invitat și profesioniști de la Finanțe, am organizat cursuri de pregătire profesională la care au predat profesori universitari din Cluj-Napoca, Timișoara și București. Pe aceeași linie, am organizat seminare cu spețe de fiscalitate în contabilitate, exemplele practice permițând evitarea unor deficiențe constatate de organe de control. Creșterea în amploare a unor asemenea activități a arătat că spațiul pentru întâlnirile noastre lunare, respectiv o sală de clasă, devenise insuficient pentru numărul tot mai mare de participanți. Așadar, am închiriat un amfiteatru de 120 de locuri pe care l-am utilizat și pentru desfășurarea cursurilor de pregătire profesională. De asemenea, am avut în vedere mai buna promovare, în zona noastră, a profesiei contabile, ceea ce a avut ca efect, în timpul mandatului, creșterea numărului de membri cu peste 300. În condițiile creșterii în amploare a activităților, la solicitarea conducerii filialei, organul central CECCAR a aprobat în anul 2007 achiziționarea unui sediu, respectiv construcția unei săli de ședință de 120 de locuri, pusă în funcțiune în anul 2010. Toate aceste rezultate au fost posibile prin aportul membrilor Consiliului filialei, al personalului executiv, al doamnei director Tankó Paraschiva. 

În ce măsură implicarea Filialei CECCAR Covasna în problemele economico-sociale ale județului a contribuit la ridicarea prestigiului profesioniștilor contabili din zonă, la creșterea contribuției  lor la rezolvarea unor cerințe ale cetățenilor, ale clienților dvs.?

Filiala CECCAR Covasna a devenit partener al Camerei de Comerț și Industrie și al Asociației Întreprinderilor Mici (ASIMCOV). Împreună, am organizat și organizăm reuniuni de prezentare a noutăților legislative, de dezbateri, mese rotunde, în special pe teme de fiscalitate. La solicitarea conducerii Consiliului Județean Covasna am organizat cursuri de pregătire profesională pentru personalul contabil de la instituții bugetare, acțiune care a căpătat un caracter permanent. Între altele, am inițiat o masă rotundă pe tema composesoratelor, respectiv fiscalitatea și contabilitatea acestora, la care, alături de profesioniști în materie din județul Harghita, a participat și conducerea Finanțelor Publice. 

În încheiere, vă propunem să vă referiți tot la „ștafeta profesională” transmisă din generație în generație, la modul în care veterani ai CECCAR pot să fie, în continuare, activi și să-și onoreze, pe mai departe, profesia pentru care au optat.

Din luna decembrie a anului trecut sunt – ca să mă exprim așa – un pensionar activ. Cum am mai precizat, „ștafeta” a fost predată treptat fiului meu și, în calitate de fost președinte și, în prezent, de președinte de onoare al filialei,  am predat-o și o predau și altor reprezentanți ai tinerei generații. Pentru a asigura această continuitate, a fost și este nevoie de tact, inclusiv de metode pedagogice adecvate, de răbdare, pentru a stimula tot ceea ce este pozitiv la tinerii noștri colegi și de a preveni eventuale eșecuri, neîmpliniri. La întâlnirea prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la terminarea facultății, la capitolul de realizări am spus: „Am cea mai mare firmă de contabilitate din județ, dar consider drept cea mai mare realizare faptul că asociatul este fiul meu”. Sunt bucuros că, și în prezent, conducerea Filialei CECCAR Covasna solicită serviciile mele, sunt lector pentru stagiari, la pregătirile lunare prezint teme profesionale de interes, simțindu-mă onorat de modul în care sunt înconjurat și apreciat de colegi tineri și… mai puțin tineri. 




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.