Starea de spirit și starea de fapt
Numărul 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016 » Comentariul ediției
În aceste zile se simte, peste tot, atmosfera specifică din preajma marilor sărbători. Nimic neobișnuit în forfota semenilor noștri, dornici să sărbătorească Paștele după datini, după posibilități, după propriile aspirații. Dacă ar fi să identificăm starea de spirit dominantă din actuala perioadă, cred că nu greșesc dacă mă opresc asupra cuvântului „speranță”.
Nu este nevoie de definiții în acest caz deoarece, chiar intuitiv, fiecare dintre noi își dorește pentru sine, pentru familie, pentru prieteni un mâine ceva mai bun, în profesie, în spațiul în care trăiește, în relațiile interumane. În plus, faptul că ziua de 1 Mai coincide cu prima zi de Paște este de natură a readuce în atenție, cel puțin la modul declarativ, stări de spirit specifice, de la respectul față de cei care știu să muncească bine până la solidaritatea de care avem nevoie pentru a ni se împlini dezideratele, de la cele personale și de echipă la cele de breaslă și până la comunitatea noastră națională și, poate, mai mult, cu toți cei din lumea de astăzi care rezonează cu propriile noastre aspirații.
Ar fi incorect dacă ne-am rezuma la elementele evocate pentru a defini stările de spirit din aceste zile. Cum bine simțim cu toții, spațiul public este impregnat cu toate ingredientele unei campanii electorale (declanșate cu mult înainte de termenul legal) și de intensificarea acțiunilor proclamate drept luptă împotriva corupției (acțiuni care au atins cote fără precedent). Cu toate că șeful statului a dat asigurări că lupta anticorupție nu are nicio legătură cu campania electorală (și până la proba contrară nu avem niciun motiv să-l contrazicem), este de domeniul evidenței că selecția multor candidați, cu intenție sau fără intenție, a fost făcută – în ultimă instanță – de DNA. În ceea ce privește Parlamentul, tot mai multe semnale indică orientarea cu precădere spre adoptarea de legi cu un impact electoral tot mai puternic.
În pofida faptului că ambele procese și fenomene, cel politic și cel juridic, sunt menite, în principiu, să inducă în societate stări de spirit pozitive (ce poate fi mai benefic decât consolidarea democrației prin vot popular și exercitarea Justiției exclusiv în numele dreptății?), efectele sunt departe de cele scontate.
Din motive dintre cele mai diverse, suspiciunile cu tentă de generalizare, impredictibilitatea, neîncrederea în instituții, dar mai ales în politicieni, șubrezirea unor repere morale – precum cele care se cuvin a fi reprezentate integral de fiecare slujitor al religiei și al binelui public – sunt de natură a provoca nu numai dezamăgiri în masă, ci și diminuarea considerabilă a forței productive, a forței creative a națiunii. Acestea nu sunt vorbe mari, ci reflectarea directă a rezultatelor unei serii impresionante de sondaje de opinie. E drept, majoritatea acestora vizează campania electorală, fiind finanțate de partide, de diverse grupuri de interese, inclusiv din lumea afacerilor, dar ceea ce relevă ele, într-o formulă foarte greu de combătut, reprezintă surse serioase de meditație, pe fondul unei legitime îngrijorări. Câștigă extrem de repede teren tot mai cuprinzător fatalismul, pesimismul, alterându-se, astfel, simetric, spiritul combatant, implicarea până și în acțiunile directe ale sindicatelor, dar și ale patronatelor pentru apărarea reală a drepturilor membrilor lor.
Nu sunt adept al teoriei conspirației, însă nu pot să nu constat că această deteriorare a atmosferei generale din societate convine de minune celor care, atât din interior, cât și din exterior, au intenții care vin în directă contradicție nu numai cu interesul nostru național, ci și cu valorile umaniste din totdeauna.
Există, desigur, anticorpi pentru toate acestea, dar marea problemă constă tocmai în faptul că ei nu sunt „activați” în suficientă măsură din pricina acelorași stări de spirit nefavorabile unei acțiuni coerente, solidare în vederea împlinirii mult doritelor schimbări în bine în societatea românească actuală. Așa-zisul argument că „nici alții nu stau mai bine” nu ne încălzește cu nimic, ba – dimpotrivă – accentuează sentimentul atât de păgubos al neputinței, al pasivității în fața dificultăților, a valului de energie negativă care tinde să acopere totul.
SPERANȚA pe care am evocat-o la începutul însemnărilor de față nu este, însă, ultimul refugiu, deși se spune că... „moare ultima”. Mereu reîncărcată cu experiențe noi, inclusiv cu dezamăgiri, ne conferă, totuși, acea stare de spirit fără de care este exclus orice rezultat pozitiv. Sigur, trebuie să manifestăm realism, dar în absența dorinței de a birui chiar imposibilul nu avem șanse să ne împlinim aspirațiile. Marele nostru Caragiale, care știa, ca nimeni altul, să ironizeze tot ceea ce aduce atingere adevăratelor valori umaniste, a spus cu seriozitatea ce-l definea, pe fond: „Când avem un sentiment fără speranță, o mare speranță ne mai rămâne: niciodată nu-l vom pierde”. Paște fericit!
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice