Starea economiei. Între pozitiv și negativ, o multitudine de nuanțe
Numărul 20, 25-31 mai 2022 » Comentariul ediției
Informațiile cele mai recente din sfera economico-financiară prezintă un interes deosebit, deoarece, pe baza diagnozelor bine fundamentate, permit să se contureze o perspectivă tot mai clară, cel puțin pentru viitorul apropiat. Avem în vedere în special evaluările oficiale ale Băncii Naționale a României (BNR) și contribuțiile Institutului Național de Statistică (INS) în definirea direcțiilor de mișcare a celor mai diverse domenii de activitate din societatea noastră actuală.
Ceea ce atrage atenția înainte de toate este anticiparea unei creșteri mai mari a ratei inflației, comparativ cu estimările anterioare, respectiv o majorare de la 9,6% la 12,5% pe întregul an 2022. Dacă ne raportăm la creșterea de până acum a costurilor de producție și a prețurilor la energie, inclusiv la combustibili, aprecierile BNR și tendințele evidențiate de INS conduc la concluzia că, la finalul anului, se va înregistra o agravare a situației din acest unghi de vedere. Numai prin luarea în considerare a unei asemenea anticipații este posibil ca și la nivel micro să se acționeze pentru menținerea afacerilor cel puțin pe linia de plutire.
Desigur, ceea ce se întâmplă și se va întâmpla la nivel macro se va transmite pe toate canalele activităților economico-sociale până la scara fiecărei firme, ceea ce relevă, din nou, însemnătatea capitală a măsurilor de politică monetară și fiscală adoptate în vederea contracarării, în primul rând, a efectelor creșterii ratei inflației. Despre aceste măsuri informăm permanent cititorii și nu este, deci, cazul să revenim. Ceea ce, însă, prezintă, incontestabil, priorități pentru factorii decidenți la scară micro vizează asigurarea concordanței cu ceea ce se întreprinde la scara întregii economii.
Există elemente specifice nu numai în cazul ramurilor și subramurilor economiei, ci și în cazul fiecărei firme, mai ales în ceea ce privește reziliența acestora. Or, indiferent de domeniul de activitate, de dimensiunile și performanțele firmei, se pot identifica, fără teama de a comite erori, câteva direcții comune de acțiune menite să mărească, în mod constant, capacitatea de rezistență la șocuri, fie ele interne, fie venite din exterior. În prim plan se conturează modalitățile de concepere și de materializare a procesului investițional. Chiar dacă resursele sunt, de regulă, limitate și foarte limitate, în actuala conjunctură există un anumit potențial de finanțare ce trebuie și poate să fie fructificat. Este vorba, înainte de toate, despre resursele interne, dar și despre finanțări consistente prin intermediul fondurilor europene nerambursabile și, evident, cu ajutorul instituțiilor de credit. Apoi, extrem de importante sunt opțiunile care privesc alocarea financiară. Pentru creșterea efectivă și pe o durată cât mai îndelungată a competitivității firmelor, asimilarea de produse, de tehnologii, de metodologii manageriale – în funcție de tendințele mondiale și de nișele de oportunitate – constituie o necesitate de prim ordin.
Dacă ne vom referi, bunăoară, la un fenomen actual foarte grav, și anume la dereglarea lanțurilor de aprovizionare și de producție la scară europeană și mondială nu va fi dificil să constatăm că tocmai în acest domeniu se poate acționa cu succes în sensul valorificării potențialului de care dispunem. De pildă, extinderea și aprofundarea procesării materiilor prime, în special agricole, s-a dovedit și se dovedește a fi o soluție durabilă la criza alimentară care se prefigurează la nivel regional și global. Este numai un exemplu din multe altele care atestă posibilitățile practice de contrabalansare a incertitudinilor provocate mai ales de factori endogeni. Neîndoios, pe aceste căi, se reduc costurile la bunurile și serviciile care au șanse de a fi valorificate eficient pe piețele de profil, ceea ce reprezintă, simultan, factori antiinflaționiști, precum și modalități de creștere și de dezvoltare economico-socială.
Prin urmare, suntem îndreptățiți să considerăm că asigurarea unui raport optim între stabilitate și schimbare constituie cheia unui proces decizional eficient. Este una dintre concluziile majore care permit o nouă abordare a modelelor de business și deschide, astfel, un drum cât mai scurt spre depășirea crizelor actuale și reluarea unui real progres economic și social.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial