Statele membre ale UE se angajează în favoarea unor inițiative-cheie în domeniul digital
Numărul 11, 24-30 mar. 2021 » Conectarea la era digitală
Statele membre ale UE au semnat zilele trecute, în contextul marcării Zilei Digitale 2021, trei declarații prin care se angajează să își pună în comun eforturile și resursele pentru a promova conectivitatea internațională, a stimula introducerea tehnologiilor digitale curate și a îmbunătăți mediul de reglementare pentru întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere, a anunţat Comisia Europeană (CE), într-un comunicat. „Aceste angajamente concrete vor contribui la accelerarea transformării verzi și digitale a Europei și la concretizarea viziunii și a obiectivelor deceniului digital al Europei”, se menţionează în comunicat.
„Noile angajamente asumate acum consolidează ambițiile noastre comune în favoarea unei abordări a digitalizării centrate pe factorul uman. Fiind semnate de mai multe state membre, declarațiile consolidează angajamentele în trei domenii, și anume conectivitatea, întreprinderile nou-înființate și tehnologiile digitale curate, sprijinind ambițiile noastre către o Europă mai competitivă, mai favorabilă incluziunii și mai verde”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al CE pentru O Europă pregătită pentru era digitală.
Statele membre și-au asumat angajamente concrete în trei domenii-cheie, și anume conectivitatea, întreprinderile nou-înființate și tehnologiile digitale curate.
Conectivitate: Europa va consolida rețelele de conectivitate mondiale prin intermediul propriilor portaluri de date
27 de țări europene au semnat Declarația privind „Portalurile europene de date ca element-cheie al deceniului digital al UE”, prin care s-au angajat să consolideze conectivitatea dintre Europa și partenerii ei din Africa, Asia, vecinătatea europeană și America Latină. Accentul se va pune pe utilizarea cablurilor terestre și submarine, a legăturilor prin satelit și prin rețele pentru asigurarea unui schimb de date sporit și sigur. UE dispune deja de standarde solide în materie de protecție a datelor și de o conectivitate internă de înaltă calitate. Prin îmbunătățirea rețelelor de conectivitate mondiale, Uniunea poate deveni un centru de date de anvergură mondială, sigur și agil.
Întreprinderile nou-înființate; întreprinderile nou-înființate și întreprinderile în curs de extindere vor beneficia de cele mai bune practici
25 de state din UE au semnat Declarația privind „Standardul UE în favoarea întreprinderilor nou-înființate” (EU Startup Nations Standard), care urmărește să garanteze că toate întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere din Europa beneficiază de cele mai bune practici adoptate de ecosistemele de întreprinderi nou-înființate de succes. În acest scop, CE, împreună cu statele membre și cu părțile interesate din sector, a identificat o serie de bune practici care contribuie la un mediu favorabil creșterii economice. Printre acestea se numără: prelucrarea cererilor de viză depuse de persoanele talentate din țări terțe, tratamentul fiscal al opțiunilor pe acțiuni și sporirea volumului și a diversității capitalului privat. Obiectivul este ca aceste practici să devină regula generală, un pivot al tranziției UE către o economie durabilă, digitală și rezilientă.
Transformarea digitală verde: mobilizarea investițiilor în tehnologii digitale curate
26 de țări europene au semnat Declarația privind „Transformarea verde și digitală a UE” pentru a accelera utilizarea tehnologiilor digitale verzi în beneficiul mediului. Statele membre vor colabora pentru a accelera implementarea și dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate, cum ar fi 5G și 6G, fibra optică, calculul de înaltă performanță și internetul obiectelor, ca soluții esențiale pentru atingerea neutralității climatice și pentru impulsionarea tranziției verzi și digitale în domenii prioritare, precum energia, transporturile, sectorul producției, sectorul agroalimentar și al construcțiilor. Printre alte domenii de acțiune se numără promovarea tehnologiei cloud verzi, inteligența artificială (IA) și tehnologiile blockchain, precum și echipamentele hardware durabile, achizițiile publice verzi și sprijinul pentru întreprinderile nou-înființate din domeniul tehnologiilor verzi și pentru IMM-uri.
În plus, 26 de directori executivi din sectorul TIC s-au alăturat „Coaliției europene digitale verzi”, angajându-se ca întreprinderile pe care le reprezintă să își reducă în mod semnificativ amprenta de carbon până în 2030 și să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2040. În acest scop, se preconizează numeroase soluții, printre care investițiile în dezvoltarea unor tehnologii digitale mai eficiente din punct de vedere al consumului de energie și de materiale și colaborarea cu ONG-urile și organizațiile specializate relevante pentru a măsura și monitoriza impactul net asupra mediului al soluțiilor digitale verzi. În sfârșit, acești directori se angajează să elaboreze, împreună cu alți lideri din sector, orientări privind implementarea soluțiilor digitale verzi, pentru a accelera tranziția către durabilitatea unor sectoare precum energia, transporturile, construcțiile și agricultura.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial