Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Stațiunile balneare vor primi pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii turistice finanțare egală cu cea acordată stațiunilor de interes național

Stațiunile balneare vor primi pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii turistice finanțare egală cu cea acordată stațiunilor de interes național

Numărul 8, 5-11 martie 2019  »  Direct de la sursă

Stațiunile balneare vor primi, pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii turistice, finanțare în cuantum egal cu cea acordată stațiunilor de interes național, a declarat ministrul de resort, Bogdan Trif, cu prilejul unei întâlniri cu cei 34 de primari ai stațiunilor balneare din țara noastră.

„Pentru Guvernul României, turismul balneo este o prioritate, de aceea este foarte important să vă comunic măsurile ce vin în sprijinul autorităților locale pentru dezvoltarea stațiunilor. Este foarte important să menționez că stațiunile balneo vor primi finanțare pentru proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în cuantum egal cu cea acordată stațiunilor de interes național.Totodată vă rog să înaintați cât mai multe proiecte care ar putea să primească finanțare din partea Ministerului Turismului. Venim în întâmpinarea dumneavoastră cu o modificare foarte importantă care să vă ajute să obțineți mult mai ușor bani de la Ministerul Turismului, și anume prezentarea documentației doar la nivel de studiu de fezabilitate, fără a mai fi nevoie de proiectul tehnic la depunerea documentelor pentru finanțare. În plus, Guvernul a aprobat programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare, unde procentul de finanțare este de 100%. Acest program este un sprijin financiar important pentru autoritățile publice locale care vor să investească în infrastructura turistică balneară”, a declarat Bogdan Trif, citat într-un comunicat al Ministerului Turismului.

Atât modificările aduse de Ministerul Turismului legislației privind finanțarea proiectelor turistice, respectiv masterplanului de investiții în turism, cât și înființarea programului de finanțare pentru stațiunile balneare sunt esențiale pentru dezvoltarea turismului de sănătate din România, avându-se în vedere că în țara noastră se regăsesc o treime din izvoarele naturale minerale din Europa, se menționează în comunicat.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.