Statul va restitui taxa cerută la înmatricularea autovehiculului
Numărul 30-31, 8-21 august 2017 » Curier legislativ
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. Actul normativ are în vedere necesitatea armonizării legislației naționale cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și evitarea posibilei declanșări a unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene.
Beneficiarii acestei ordonanțe sunt contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG nr. 50/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de OUG nr. 9/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și care vor solicita în scris organului central fiscal competent, până la 31 august 2018, sub sancțiunea decăderii, restituirea sumelor achitate și a dobânzilor aferente acestora, datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii.
Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Modelul cererii va fi aprobat, prin ordin comun, de Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, iar normele metodologice de aplicare, în termen de 60 de zile.
- pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;
- pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.
(Copyright foto: imagestock / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial