STB va reduce cu 25% numărul mijloacelor de transport în comun din București

STB va reduce cu 25% numărul mijloacelor de transport în comun din București

Telex » Știri 18 martie 2020  

Primarul general al Capitalei a anunțat că, începând de joi dimineață, numărul mijloacelor de transport în comun din București va fi redus cu 25%. „Începând de mâine dimineață (n.r. joi) se va reduce parcul auto al STB. Dar nu e motiv de îngrijorare pentru că s-a redus semnificativ numărul călătorilor”, a declarat, la un post de televiziune, Gabriela firea, citată de Mediafax. „Trebuie să redimensionăm parcul auto (…). Trebuie să-i protejăm pe călători, dar în aceste zile sunt tot mai puțini, pentru că au înțeles mesajul autorităților de a nu face acele drumuri care nu sunt obligatorii. De asemenea, trebuie să-i protejăm și pe conducătorii auto pentru a nu ajunge în situația în care să nu aibă cine să mai conducă autobuzele, tramvaiele sau troleibuzele”, a explicat edilul Capitalei.

Primarul a mai spus că în mașinile care continuă să circule se face dezinfecție de mai multe ori pe zi pentru a proteja călătorii și conducătorii auto.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.