Ștefan Radu Oprea: Promovarea comerțului liber sub egida Organizației Mondiale a Comerțului, o prioritate pentru UE
Telex » Știri
25 februarie 2019
Promovarea comerţului liber sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) rămâne o prioritate pentru Uniunea Europeană, iar statele membre şi-au arătat disponibilitatea pentru începerea negocierilor cu privire la comerţul electronic, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, într-o conferinţă de presă comună cu Cecilia Malmström, comisar european pentru Comerţ, susţinută la Palatul Parlamentului, informează Agerpres.
Demnitarul român a menţionat că, în ceea ce priveşte relaţiile comerciale dintre UE şi SUA, se au în vedere menţinerea unei agende bilaterale pozitive şi adoptarea cât mai rapidă a directivelor privind evaluarea conformităţii şi liberalizarea comerţului cu produse industriale.
„Referitor la relaţiile comerciale ale Uniuni Europene cu SUA, principalul mesaj desprins a vizat menţinerea unei agende bilaterale pozitive, cu accent pe implementarea deciziei comune adoptate în luna iulie a anului trecut de către preşedinţii Juncker şi Trump. Discuţiile au reliefat o susţinere largă din partea statelor membre pentru adoptarea rapidă a celor două mandate. Obiectivul nostru, ca Preşedinţie în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, vizează reconfirmarea unităţii Uniunii Europene şi a angajamentului său cu privire la implementarea celor agreate împreună cu partenerii noştri americani, prin adoptarea cât mai rapidă a celor două Directive de negociere referitoare la evaluarea conformităţii şi liberalizarea comerţului cu produse industriale”, a punctat ministrul român.
Miniştrii Comerţului din ţările membre ale UE s-au reunit, la finalul săptămânii trecute, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta despre procesul de modernizare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi despre relaţiile comerciale dintre UE şi SUA. Evenimentul a fost prezidat de către Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, la reuniune participând şi Cecilia Malmström, comisar european pentru Comerţ. Reuniunile informale ale miniştrilor constituie o practică uzuală a fiecărei preşedinţii la Consiliul UE, cu scopul de a asigura cadrul adecvat unei reflecţii comune şi un schimb de opinii pe teme de interes la nivel european şi internaţional.
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei