Sub lupa actualităţii

Prestigioasa competiţie internaţională Energy Globe Award organizată, în premieră, în România

Prestigioasa competiție internațională Energy Globe Award organizată, în premieră, în România

Energy Globe Award (EGA), cea mai importantă competiție la nivel internațional din domeniul eficienței energetice și protejării mediului înconjurător, cu o tradiție de aproape două decenii, este organizată în România, în premieră începând cu acest an, de către compania E.ON.

  1 iunie 2016


Circa 89.000 de autoturisme second-hand înmatriculate în România, în primele patru luni

Circa 89.000 de autoturisme second-hand înmatriculate în România, în primele patru luni

Numărul înmatriculărilor de autoturisme second-hand a ajuns, în primele patru luni ale anului, la 88.647 de unități, în creștere cu circa 20%, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

  1 iunie 2016


România și Bulgaria vor construi un gazoduct de rezervă pe sub Dunăre

România și Bulgaria vor construi un gazoduct de rezervă pe sub Dunăre

Operatorul rețelei de transport al gazelor naturale din Bulgaria (Bulgartransgas) a informat astăzi că Bulgaria și România vor construi și un gazoduct de rezervă pe sub Dunăre, care se va adăuga conductei principale, informează Novinite.

  31 mai 2016


România, Ungaria şi Bulgaria, vizate de cele mai multe investigaţii OLAF privind fraude cu fonduri europene

România, Ungaria și Bulgaria, vizate de cele mai multe investigații OLAF privind fraude cu fonduri europene

Aproape un miliard de dolari din fondurile UE au fost acordate anul trecut unor solicitanți necinstiți, cea mai mare concentrare de presupuse cazuri de fraudă vizând România, Ungaria și Bulgaria, conform raportului pe 2015 al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), transmite Reuters.

  31 mai 2016


AFIR suspendă evaluarea pentru proiectele de investiții în infrastructura agricolă şi rutieră

AFIR suspendă evaluarea pentru proiectele de investiții în infrastructura agricolă și rutieră

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat astăzi că a fost suspendat procesul de evaluare a proiectelor depuse pentru finanțare prin PNDR pentru Submăsurile 4.3a – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta de infrastructura de acces agricolă și 7.2 Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – componenta de infrastructura rutieră.

  31 mai 2016


România, pe locul 49 din 61 în clasamentul celor mai competitive economii din lume

România, pe locul 49 din 61 în clasamentul celor mai competitive economii din lume

România a coborât două poziții în clasamentul celor mai competitive economii din lume în 2016, clasându-se pe locul 49 din 61 de țări, potrivit raportului anual al Institutului pentru Management și Dezvoltare (IMD) din Lausanne (Elveția). În 2015, țara noastră s-a clasat pe locul 47 în același clasament.

  31 mai 2016


MFE deschide linii de finanţare în valoare de 5,8 miliarde euro, pentru proiecte de infrastructură

MFE deschide linii de finanțare în valoare de 5,8 miliarde euro, pentru proiecte de infrastructură

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunțat că a deschis astăzi apeluri de finanțare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere, feroviare și de metrou cu un buget total de 5,8 miliarde euro din alocarea totală aferentă Programului Operațional Infrastructură Mare.

  30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.