Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Strategia națională privind dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026, publicată în Monitorul Oficial

Strategia națională privind dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 31 mai 2023  

În Monitorul Oficial nr. 478 din 30 mai 2023 a fost publicată HG nr. 506/2023 pentru aprobarea Strategiei naționale privind dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026, act normativ care cuprinde un set măsuri de reglementare care vor asigura un cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital. Potrivit unui comunicat al Executivului, elementele de îmbunătățire cuprinse în Strategie vizează facilitarea accesului la finanțare, precum și simplificarea regulilor existente și reducerea incertitudinilor juridice. Ministerul Finanțelor și Autoritatea de Supraveghere Financiară își asumă îndeplinirea obiectivelor și acțiunilor incluse în cadrul Strategiei, conform competențelor legale.

Monitorizarea Strategiei și a implementării măsurilor prevăzute în Planul de acțiune anexat Strategiei se realizează la nivelul fiecărei autorități sau instituții publice responsabile, potrivit competențelor legale. Strategia a beneficiat de asistență tehnică acordată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și este conturată în jurul a nouă obiective cu termen limită de implementare a tuturor obiectivelor generale 31 decembrie 2026:

Îmbunătățirea condițiilor pentru listarea pe piața de capital;

Creșterea lichidității pe piața secundară;

Promovarea, dezvoltarea și creșterea unei piețe active a IMM-urilor;

Promovarea economiilor în rândul investitorilor persoane fizice, precum și creșterea participării investitorilor individuali și a mediului de afaceri la piața de capital;

Creșterea rolului investitorilor instituționali;

Facilitarea finanțării pe termen lung prin mecanisme de piață;

Susținerea digitalizării și a inovației financiare;

Susținerea dezvoltării pieței locale de capital privat (private equity) și de capital de risc (venture capital);

Stimularea investițiilor verzi.

Elaborarea Strategiei este pasul final, dintr-un proces de trei etape, derulate pe parcursul a doi ani. Prima etapă a constat în elaborarea de către OCDE unui raport privind caracteristicile-cheie ale sectorului corporativ, accesul la finanțare și starea actuală a pieței de capital din România. Etapa a fost finalizată în februarie 2021, iar raportul de analiză a sectorului corporativ românesc a inclus și o analiză detaliată a evoluției piețelor de oferte publice primare și secundare de capital privat și a piețelor de obligațiuni corporative. În ce-a de-a doua etapă a fost prezentat Raportul diagnostic privind problemele structurale și barierele semnificative în dezvoltarea pieței de capital din România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.