STS: Peste 311.000 de apeluri abuzive la 112, în primul semestru din 2020
Telex » Știri 21 august 2020
În primele şase luni ale anului, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,6 milioane au reprezentat urgenţe, a anunţat astăzi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). „Peste 2,2 milioane de apeluri din totalul celor primite în prima jumătate a anului 2020 nu au fost urgenţe, dintre care peste 311.000 (6,47%) au fost apelări abuzive. Cetăţenii au sunat în repetate rânduri în mod abuziv, fără să aibă o urgenţă reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, au solicitat informaţii sau au folosit linia de urgenţă în contextul unor evenimente pentru care nu era necesară intervenţia agenţiilor specializate (Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD, Jandarmerie, SALVAMONT etc). (…) O persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 au apelat numărul unic de urgenţă de cel puţin 1.000 de ori”, se menţionează în comunicatul STS.
„Centrele de preluare a apelurilor 112 sunt operative 24/7 pentru a ajuta cetăţenii care au o urgenţă, însă este nevoie să conştientizăm că, doar sunând responsabil la 112, putem beneficia de intervenţii rapide şi eficiente. (…) Le reamintim cetăţenilor să sune responsabil la 112! Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă de până la 2.000 de lei şi până la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii, iar dacă echipele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei şi până la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către personalul Ministerului Afacerilor Interne”, precizează reprezentanţii STS.
Potrivit STS, „apelarea abuzivă” reprezintă apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie şi, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor. „Alertarea falsă” este utilizarea intenţionată şi nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenţiei agenţiilor specializate de intervenţie, fără a fi înregistrată o urgenţă.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial