Studenții beneficiază de facilități la călătoria cu trenul
Telex » Știri 1 octombrie, 9:07
Studenții în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România și din Academia Română, beneficiază de facilități la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic, a anunțat CFR Călători.
Astfel, potrivit unui comunicat al CFR Călători citat de Agerpres, studenții pot beneficia de bilete de călătorie cu reducere 90% și de abonamente lunare cu reducere 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km.
Studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de bilete de călătorie cu reducere 100% și abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km.
În cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă, studenții vor achita integral diferențele tarifare.
De la 1 decembrie 2024, facilitățile acordate studenților (inclusiv și celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025.
CFR Călători precizează că aplicația de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că începând cu 1 octombrie 2024 include și funcționalitățile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenților beneficiari de gratuitate. Aceștia trebuie să își creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimație, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să își procure biletele online.
La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenții nu prezintă documentele aferente (legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate sau adeverința care atestă calitatea de student în anul I, în original, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente eliberate de unitățile de învățământ superior de apartenență, aceștia vor fi considerați ca fiind fără bilet/abonament de călătorie și vor fi tratați conform legislației în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren - superioare tarifelor de la casele de bilete), precizează sursa citată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial