Studiu: 70% dintre start-up-urile de tehnologie din România, afectate de pandemia COVID-19
Telex » Știri 14 iulie 2021
Șapte din zece (70%) dintre start-up-urile de tehnologie românești au fost afectate de pandemia COVID-19, iar în cazul a 50% dintre fondatorii acestor afaceri a existat consultare cu echipa pentru a găsi soluții de atenuare a impactului crizei sanitare, arată rezultatele unui studiu inițiat de Romanian Tech Startups Association (ROTSA), în parteneriat cu peste 130 de actori ai ecosistemului național de start-up-uri, relatează Agerpres. Conform cercetării „Impactul COVID-19 asupra start-up-urilor de tehnologie din România”, afacerile de acest tip din țara noastră au venituri, în medie, de 150.000 de euro pe an, sunt active pe piață de mai puțin de patru ani și au sub patru angajați.
Pentru a lua decizii în vederea atenuării impactului pandemiei, fondatorii start-up-urilor s-au consultat cu întreaga echipă (50%) sau cu consiliul consultativ, cu mentorii și antrenorii (49%), în timp ce 39% au primit sfaturi de la alți antreprenori.
Cel mai prosper ecosistem de start-up-uri de tehnologie locale se află în București, acesta fiind urmat de Cluj, Timiș și Bihor.
De asemenea, cea mai semnificativă evoluție a ecosistemului de start-up-uri din România a avut loc în anul 2017, când numărul de start-up-uri tehnologice nou-înființate aproape s-a triplat față de anul precedent.
Potrivit sursei citate, principalele piețe reprezentate sau vizate de ecosistemul de start-up-uri din România sunt în Europa (în Franța, Spania și Italia), în timp ce 41% dintre respondenți indică SUA drept piața principală.
Start-up-urile cu cel mai mare număr de angajați sunt cele din categoriile fintech (35,2%), automatizare (35,2%) și marketing (14,2%). Pe de altă parte, start-up-urile cu cele mai mari venituri se regăsesc în aceleași categorii: automatizare (38,1%), fintech (31,8%) și marketing (12,1%).
La capitolul finanțare, principala sursă a acestor afaceri de tehnologie este autofinanțarea, peste o treime (36%) dintre acestea au realizat strângere de fonduri private (Business Angels - în proporție de 23%, Venture Capital - de 9% și Equity Crowdfunding - de 4%).
Studiul de specialitate a fost realizat pe un eșantion de 117 start-up-uri de tehnologie din România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice