Studiu: Cei mai bogați 2.000 de oameni au mai mult decât cei mai săraci 4,6 miliarde de pământeni
Numărul 2, 21-27 ian. 2019 » Roza vânturilor
Cele mai bogate 2.153 de persoane din lume controlează mai mulți bani decât cele mai sărace 4,6 miliarde, în timp ce munca neplătită sau plătită prea puțin a femeilor adaugă de trei ori mai mult decât tehnologia la economia globală în fiecare an, au menționat, într-un raport, reprezentanții organizației Oxfam, citată de Reuters, informează Mediafax. Astfel, organizația de caritate, cu sediul din Nairobi, a anunțat, în raportul Time to Care, că femeile din întreaga lume lucrează 12,5 miliarde de ore combinate în fiecare zi, fără plată sau insuficient plătite.
În documentul citat, Oxfam a estimat că munca neremunerată a femeilor a adăugat cel puțin 10.800 de miliarde de dolari pe an economiei mondiale – de trei ori mai mult decât industria tehnologică. „Este important pentru noi să subliniem faptul că motorul ascuns al economiei pe care îl vedem este într-adevăr munca de îngrijire, neplătită, a femeilor. Și asta trebuie să se schimbe”, a declarat pentru Reuters Amitabh Behar, CEO Oxfam India.
Pentru a evidenția nivelul inegalității în economia globală, Behar a menționat cazul unei femei numite Buchu Devi din India, care petrece 16 până la 17 ore pe zi astfel: parcurgerea pe jos a unei distanțe de 3 km pentru apă, prepararea mâncării, pregătirea copiilor pentru școală și un loc de muncă prost plătit. „De cealaltă parte sunt miliardarii care se reunesc la Davos, cu avioanele lor personale și stilul lor de viață excentric”, a spus el. „Buchu Devi nu este o singură persoană. Întâlnesc zilnic aceste femei, iar aceasta este povestea din întreaga lume. Trebuie să schimbăm acest lucru.”
Behar a precizat că guvernele ar trebui să se asigure, mai presus de toate, că bogații își plătesc impozitele, care ar trebui apoi folosite pentru a asigura facilități precum apă curată, servicii medicale și școli de mai bună calitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial