Studiu: Cele mai accesate beneficii extrasalariale în 2017 au fost tichetele de masă și cadourile
Numărul 10, 20-26 martie 2018 » Analize și sinteze
Tichetele de masă, cadourile, decontarea transportului, vacanțele în România și pensiile private au fost cele mai căutate beneficii extrasalariale în 2017 pentru angajații din România, potrivit unui studiu publicat de platforma BenefitOnline.ro.
Anul trecut, cele mai accesate beneficii au fost din categoria celor deductibile. Pe primul loc sunt tichetele de masă – 52% din bugetele cheltuite în platforma BenefitOnline.ro au fost direcționate către acest tip de beneficiu.
„În topul preferințelor angajaților români se mai află și cadourile (oferite sub formă de carduri-cadou la retaileri importanți, tichete sau vouchere de cumpărături etc.) – aproape 24% din bugetele de beneficii fiind alocate pentru diferite tipuri de cadouri – precum și decontarea serviciilor de transport în comun sau a carburantului – 10,5% din buget. Vacanțele în România s-au situat pe locul al IV-lea în topul preferințelor angajaților români, accesarea lor realizându-se prin intermediul voucherelor de vacanță. Pensiile facultative – pilonul 3, activitățile din zona sport și wellness și sănătate (categorie ce include abonamente la rețele private de sănătate, asigurări de sănătate, servicii stomatologice) s-au regăsit de asemenea în preferințele angajaților, anul trecut”, se arată în studiu.
el mai scump beneficiu accesat anul trecut, în platforma BenefitOnline.ro, a fost un pachet de naștere, la un furnizor privat de servicii medicale, în valoare de 4.950 de lei.
Cu toate că femeile și bărbații au dovedit interese similare pentru mare parte din beneficii, în anumite situații, opțiunile angajaților s-au diferențiat în funcție de sex, potrivit studiului. Astfel, în 2017, femeile au optat mai mult pentru cadouri și cursuri profesionale, iar bărbații au investit mai mult în vacanțe în România și pensii private.
Angajatorii au cheltuit peste 46 de milioane de lei pentru beneficiile pe care angajații le-au ales anul trecut în platforma BenefitOnline.ro.
„Sumele acordate lunar de companii pentru beneficiile extrasalariale ale angajaților variază între 150 de lei și 750 de lei”, se specifică în studiu.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial