MyWIZ - Business în cloud

Studiu Coface: Peste 105.000 insolvențe în ultimii cinci ani și impactul lor asupra ansamblului economiei românești

Telex » Știri 24 august 2016  

Nivelul foarte ridicat al insolvențelor din intervalul 2011-2015 a lăsat urme adânci în economia națională și în mediul de afaceri. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale unui studiu realizat de Coface având ca temă impactul asupra economiei al companiilor insolvente în ultimii cinci ani. Studiul relevă că ţara noastră a avut 105.545 companii care au intrat în insolvență între 2011-2015, însemnând o medie anuală de aproximativ 20.000 de companii. „Volumul este foarte mare, în condițiile în care reprezintă aproximativ 16% din totalul companiilor înregistrate în România și respectiv un sfert din totalul firmelor active (care au venituri). Nu doar numărul companiilor insolvente din intervalul analizat este foarte mare, ci și dimensiunea acestora. 2933 dintre companiile insolvente în intervalul analizat aveau o cifră de afaceri de peste 1 milion euro, în condițiile în care media companiilor active la nivel național pe acest segment de venituri a fost de 23.455. Mediul de afaceri din România a pierdut în ultimii cinci ani aproximativ 13% dintre companiile cu venituri mari”, se precizează în studiu.

Comparând cifrele cu cele înregistrate la nivel regional sau în țările mai dezvoltate, autorii studiului observă că fenomenul insolvențelor a fost exploatat în sens negativ, „companiile cu probleme financiare abuzând de un cadru legislativ șubred și foarte protector cu partea debitoare”. Media incidenței insolvențelor la 1000 de companii active în cazul României între 2011-2015 a fost de 40 companii insolvente, de aproape patru ori peste nivelul Europei Centrale și de Est, în condițiile în care România a fost tot timpul în primele trei țări din regiune din acest punct de vedere. Mai mult, ponderea companiilor insolvente pentru care s-a deschis procedura de insolvență la cererea debitorului a crescut de la aproximativ 30% în 2008 (nivel anterior crizei financiare), până la aproape 55% în 2015. Studiul relevă că doar 2%-3% dintre companiile insolvente din România se reorganizează cu succes, de aproape zece ori mai puțin decât media țărilor dezvoltate din UE. Potrivit analiştilor Coface, „numărul foarte ridicat şi calibrul mare al companiilor insolvente au plafonat nivelul creşterii economice la o medie de 3%, comparativ cu 5,25% dacă fenomenul insolvenţelor din România ar fi fost aliniat la media din regiune”. (Al.R.)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.